Maşina vânătorilor a fost oprită de poliţişti, la Diniaş. Luaţi la întrebări, bărbaţii au declarat că sunt în regulă cu autorizaţiile. Poliţiştii îi contrazic şi spun că doar pentru două dintre căprioare ar avea autorizaţie. La fel ar sta lucrurile şi în privinţa armelor, spun poliţiştii. Doar una este în regulă, deoarece a doua este autorizată pe numele altei persoane, care nu a participat la partida de vânătoare. În concluzie, pe numele celor doi vânători au fost întocmite dosare penale pentru braconaj cinegetic şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. În plus, ei au rămas şi fără maşină. Aceasta a fost reţinută de poliţişti, pentru că cei doi bărbaţi nu au putut dovedi că le aparţine. Vânătorii se dezvinovăţesc: „Mai există şi o a treia autorizaţie. A unui doctor. E la serviciu şi trebuia să vină mai încolo. Eu sunt însoţitor, deci puteam vâna trei căprioare”, declară unul dintre cei doi bărbaţi.
C.C
Citiți principiile noastre de moderare aici!