O fâşie de piele de un roşu aprins prinde viaţă în mâini născute pentru meşteşug. Croiala e gata şi pielea care a prins formă, prevestire a pantofului, se mulează languros pe calapod, într-o îmbrăţişare gingaşă. Apoi, piesă cu piesă, minut cu minut, răsare perechea perfectă, un cuplu menit să stârnească pasiuni şi să pună în mişcare corpul unui dansator – perechea de pantofi de tango Mono.
Așa descriu organizatorii evenimentului de vineri procesul prin care prind viață pantofii născuţi pentru tango. Aceste poveşti se scriu de către designerul Dumitru Mihăică. Vineri seara, timișorenii sunt invitați să afle mai multe la The Shoe Event – Mono Red, un eveniment care marchează lansarea unei colecţii exclusiviste de pantofi concepuţi special pentru dansatorii de tango, pantofi unicat creați de designer în atelierul Mono Shoes din Timișoara.
Și pentru că pantofii Mono sunt, de fapt, poveşti îmbrăcate în piele, cei prezenți le vor putea afla istorisirile în pași de dans. Colecția de pantofi speciali pentru tango poartă numele My Tango Shoes by Mono, iar evenimentul de lansare are loc vineri seara, pe 22 iunie, de la ora 19, în Cuib D’Arte, pe strada Mărăşeşti, numărul 14.
Citiți principiile noastre de moderare aici!