Grupul județean pentru coordonarea aplicării planurilor de menținere a calității aerului și a planurilor de calitate a aerului s-a reunit marți, 5 martie, într-o ședință care a avut loc la Instituția Prefectului Județul Timiș.
Conform datelor prezentate de Agenția pentru Protecția Mediului Timiș, valorile limită ale particulelor în suspensie PM10 (particule de praf cu dimensiunea mai mică de 10 microni) au fost depășite pentru un număr de șase zile la stația TM1 situată pe Calea Șagului, șapte zile la stația TM2 situată în incinta Liceului „Carmen Sylva”, și două zile la stația TM5 situată pe Calea Aradului.
„Ținând cont și de numeroasele depășiri ale PM10 în cursul anului 2018 (31 la număr) și pentru a preveni declanșarea procedurii de infringement asupra Municipiului Timișoara, conducerea Instituției Prefectului Județul Timiș a solicitat Primăriei Municipiului Timișoara încă din luna noiembrie a anului 2018 să prezinte măsurile luate pentru ca particulele în suspensie PM10 să nu depășească valorile limită admise (35 depășiri/an). Cu toate acestea, Primăria Municipiului Timișoara nu a dat curs solicitărilor venite din partea Instituției Prefectului Județul Timiș nici până la această dată”, transmit reprezentanții Instituției Prefectului Timiș.
Reprezentanții Prefecturii Timiș au cerut Primăriei Timișoara să comunice locațiile unde se pot depozita deșeurile provenite din construcții. pentru a evita abandonarea lor pe domeniul public. „Nici în acest caz, Primăria Municipiului Timișoara nu a răspuns solicitării”, transmit reprezentanții Instituției Prefectului Timiș.
Subprefectul Daniel Franțescu a solicitat Primăriei Municipiului Timișoara o informare cu privire la prezentarea prestatorilor de salubritate de pe domeniul public (spălarea și măturarea carosabilului, a trotuarelor, golirea coșurilor de gunoi, încărcarea și transportul depozitelor necontrolate de deșeuri abandonate pe domeniul public), precum serviciile pe care le oferă pentru curățarea și întreținerea spațiilor verzi, golirea coșurilor de gunoi din parcuri, scuaruri și locuri de joacă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!