Activitatea conducerii IPJ Timiş va face obiectul unui audit începând din data de 3 septembrie, audit dispus de şeful MAI, Mircea Duşa, în urma avalanşei de cazuri de corupţie înregistrate în rândul poliţiştilor timişeni în ultima săptămână.
„Măsurile vin ca urmare a înregistrării unui număr mare de fapte de corupţie sesizate la nivelul IPJ Timiş şi a modului în care s-a realizat activitatea de prevenire a actelor de corupţie în rândul poliţiştilor”, au explicat oficialii MAI.
Poliţiştii ridicaţi de ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie, din Timişoara, Sânnicolau Mare, Periam şi Jebel, au fost majoritatea arestaţi preventiv, fiind suspectaţi de luare de mită. Oamenii legii sunt suspectaţi că i-au ”taxat” pe şoferi, de regulă cu câteva sute de lei, pentru a închide ochii la diferite abateri în trafic şi au fost realizate şi flagrante. Reprezentanţii IPJ Timiş vor trebui să dea explicaţii pentru această situaţie.
La comanda Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş a fost numit, printr-un ordin al ministrului MAI, la finele lunii iulie, comisarul şef de poliţie Costin Tătuc, directorul adjunct al Direcţiei Rutiere din cadrul IGPR, după ce fostul inspector şef al instituţiei, Gheorghe Popescu, a cerut eliberarea din funcţie, acesta din urmă rămânând adjunct alături de Florin Bolbos. Tot atunci, comisarul-şef de poliţie Adrian Dumbravă a fost schimbat din funcţia de adjunct al şefului IPJ Timiş, fiind numit într-o funcţie inferioară.
Sase politisti din Timis suspectati de luare de mita
Alti doi politisti din Timis acuzati de luare de mita
Alti doi politisti din Timis ridicati de ofiterii DGA pentru luare de mita
Doi agenti ai Serviciului Rutier din Timisoara prinsi in flagrant dupa ce au luat mita
Citiți principiile noastre de moderare aici!