Dogariu a solicitat inspectorilor Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Timiș să efectueze, de urgență, un control în Parcul Copiilor . El a cerut ca rezultatul controlului, precum și măsurile dispuse, să fie transmise Instituției Prefectului până la data de 2 iulie. Totodată, conducerea Primăriei Municipiului Timișoara a fost informată despre faptul că a fost solicitat acest control în Parcul Copiilor.
Viceprimarul Dan Diaconu a afirmat că a solicitat Direcţiei de Mediu a municipalităţii să facă verificări în parc şi să ia măsuri dacă există risc de accidentare pentru cei mici.
„Am pus Direcţia de Mediu să verifice şi să remedieze problemele, în special la tobogane şi în zona hamacelor. Ar trebui să se remedieze suprafaţa de sub hamace, iar la tobogane să existe protecţie la urcare. Dacă prefectul va dispune un control din partea Protecţiei Consumatorilor chiar m-aş bucura, pentru că suntem şi noi la început de mandat şi trebuie să vedem care sunt problemele”, ne-a declarat Diaconu.
B.A.M.
A.S.
Citiți principiile noastre de moderare aici!