Prefectul de Timiş povesteşte că în timp ce se afla în trafic, pe Calea Aradului, a cedat trecerea unui alt şofer. Între timp, un şofer nervos a ţâşnit din coloana care se formase în spatele maşinii sale, s-a oprit în dreptul geamului, l-a ameninţat şi i-a arătat gesturi obscene. Scena s-a repetat apoi la următorul semafor, când prefectul Mircea Băcală l-a ajuns din urmă pe şoferul nervos.
„Mă aflam la o intersecţie şi am cedat trecerea unui alt şofer care părea foarte timid. Un alt şofer, care se afla într-o maşină în spatele meu nu a mai avut răbdare, a început să claxoneze, iar apoi a ţâşnit din coloană şi s-a oprit în dreptul meu. M-a înjurat şi a făcut anumite gesturi. Apoi a plecat mai departe. L-am ajuns din urmă la următorul semafor şi i-am arătat telefonul spunându-i că voi sesiza poliţia. Mi-a spus că nu îi pasă”, a afirmat Băcală.
Prefectul de Timiş a sesizat poliţia care acum încearcă să dea de şoferul care, conform declaraţiilor lui Băcală conducea un autoturism VW.
Citiți principiile noastre de moderare aici!