Târgul de primăvară se va deschide oficial în data pe 1 aprilie. În centrul Timişoarei vor fi amplasate zeci de căsuţe din lemn unde vor fi comercializate ouă încondeiate, cozonaci, pască, flori, icoane, decoraţiuni, diferite ornamente de sezon şi alte produse specifice sărbătorilor de Paşte. Luni se lucra de zor la amenajarea căsuţelor în Piaţa Victoriei. Vor fi prezenţi 55 de comercianţi. Reprezentanţii municipalităţii spun că nu au fost acceptaţi la târg comercianţii care vând produse ce nu au legătură cu sărbătorile pascale.
Ca şi anul trecut, spre bucuria copiilor, pe platoul din faţa Operei va fi amplasat un cuib uriaş cu ouă mari şi colorate şi iepuraşi adevăraţi. De asemenea, pe perioada târgului dedicat sărbătorilor pascale în Piaţa Victoriei se vor desfăşura diferite manifestări artistice.Târgul de primăvară de la Timişoara va avea loc în perioada 1-27 aprilie 2011, fiind deschis în intervalul orar 11.00-22.00.
B.A.M.
Citiți principiile noastre de moderare aici!