Târgul de primăvară se va de deschide oficial în data de 5 martie. În centrul oraşului vor fi amplasate mai multe căsuţe, unde vor fi comercializate ouă încondeiate, cozonaci, pască, flori, icoane, decoraţiuni, diferite ornamente de sezon şi alte produse specifice.
Ca şi anul trecut, spre bucuria copiilor, pe platoul din faţa Operei va fi amplasat un cuib uriaş cu ouă mari şi colorate şi iepuraşi vii. De asemenea, pe perioada târgului dedicat sărbătorilor pascale în Piaţa Victoriei se vor desfăşura diferite manifestări artistice.
Comercianţii care doresc să participe la Târgul de primăvară pot depune solicitări la Primăria Timişoara, la camera 12, la Centrul Consiliere Cetăţeni, în perioada 8-19 februarie. Ei trebuie să completeze un formular pe care îl vor primi de la camera 12, în momentul depunerii dosarului, şi să anexeze mai multe documente: copie xerox după actele firmei, o listă cu produsele comercializate, fotografii ale produselor în format electronic şi pe suport de hârtie, precum şi poze cu căsuţele, în cazul în care deţin căsuţe. Dosarele incomplete vor fi descalificate, avertizează autorităţile locale.
În plus, comercianţii au nevoie de avizul prealabil al Direcţiei Sanitar-Veterinare dacă vor să vândă produse alimentare.
Târgul de primăvară de la Timişoara va funcţiona în perioada 5 martie – 11 aprilie, în intervalul orar 11-22.
Citiți principiile noastre de moderare aici!