Avanpremiera are loc vineri, de la ora 20:00, iar premiera sâmbătă, de la ora 19:00, la Casa Studenţilor, în studio 202 „Diogene Bihoi”.
”O piesă despre care un cronicar al New York Times spunea că ar fi cea mai bună piesă a lui T. Williams, o piesă smulsă din sufletul omului. Un hotel dărăpănat, în mijlocul unei pieţe prăfuite, într-un orăşel american de la capătul lumii, populat cu vorbitori de spaniolă şi cu personaje alegorice (Casanova, Gutman – numit după un personaj din Şoimul Maltez, dar şi asemănător cu Sig. Ferrari din Casablanca, Camille Gautier, după Doamna cu camelii sau alte personaje care nu apar în montarea prezentă, ca Don Quijote, Lord Byron ş.a.). Un orăşel în mijlocul deşertului din care se poate scăpa doar cu avionul. Un loc de întâlnire al unor suflete pierdute, care se confruntă cu tentaţii şi dezgust, suferinţă şi dragoste. În variantele americane ale piesei au jucat, printre alţii, şi Al Pacino sau Ethan Hawke… , Tennessee Williams este autorul, printre altele, al pieselor Menajeria de sticlă, Pisica pe acoperişul fierbinte, Un tramvai numit dorinţă etc.”, subliniază Adrian Korek, coordonatorul trupei studențești.
În spectacolul Thespis, distribuția îi reunește pe Bogdan Racz, Ionel Mărginean, Moni Karman, Ana Macrina Codrea, Diana Velescu şi Alex Daniel. Accesul publicului este liber.
Citiți principiile noastre de moderare aici!