Chiar dacă, de obicei, salariile din luna decembrie sunt întotdeauna mai mari, ca urmare a acordării unor prime şi bonusuri de sărbători, anul 2017 a înregistrat o premieră.
Datele oficiale ale Direcției de Statistică arată că, în decembrie 2017, venitul mediu net din Timiş a fost de 2.744 de lei, faţă de 2.749 de lei – în noiembrie. Faţă de decembrie 2016, există o diferenţă semnificativă. Atunci, valoarea acestui indicator era de 2.512 lei.
Cel mai bine s-a câştigat în industrie şi construcţii – 2.827 de lei – iar cel mai prost – în agricultură, 2.396 lei, în timp ce în sectorul serviciilor, salariul mediu net a fost de 2.678 de lei.
Salariul mediu net la nivel de judeţ a fost, la finalul anului precedent, de 3.802 lei.
La nivel naţional, Timişul nu stă rău, fiind depăşit, în tot anul 2017, doar de Bucureşti – singura zonă care depăşeşte pragul de 3.000 de lei (3.116); urmează Clujul cu 2.670 de lei, respectiv Timişul, cu 2.501 lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!