Ligamentele care urmează să fie transplantate vor fi aduse de la Banca de Țesuturi din cadrul Spitalului Colentina, din București. Beneficiarul transplantului este un tânăr din Timișoara care a mai suferit în trecut o operație chirurgicală de reconstrucție a ligamentelor la genunchi, doar că atunci medicii au folosit țesut din corpul pacientului, iar acele ligamente s-au rupt în urma unui nou traumatism sportiv.
Ca atare, medicii au decis să îi reconstruiască ligamentele tânărului cu grefon din Banca de Țesuturi. Intervenția chirurgicală va avea loc marți, 4 martie 2014, în jurul orei 10.00. Operația de transplant va fi efectuată de echipa medicală din cadrul Clinicii de Ortopedie-Traumatologie din cadrul Spitalului Militar Timișoara, condusă de șeful clinicii, Conf. Dr. Fabian Romulus Tatu, medic primar ortoped.
O astfel de intervenție chirurgicală a mai avut loc o singură dată în Timișoara, în urmă cu câțiva ani. Clinica de Ortopedie-Traumatologie a Spitalului Militar din Timișoara a fost singura unitate medicală din țară, în afara Spitalelor Foișor și Colentina din București, acreditată, în toamna anului 2013, să efectueze prelevare și transplant de țesut osos și tendinos.
Conducerea clinicii a aplicat pentru intrarea în Programul Național de Transplanturi, iar de la jumătatea anului 2014 costurile acestor proceduri terapeutice vor fi decontate, iar pacienții vor beneficia de operații și tratament gratuit. Acreditarea unității medicale este valabilă pentru 5 ani.
Citiți principiile noastre de moderare aici!