Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara prezintă premiera spectacolului Peer Gynt, de Henrik Ibsen, în 19 și 20 septembrie, de la ora 18.00, în Sala Mare. Evenimentul teatral al începutului de stagiune este o colaborare între Compania Forte din Budapesta și Teatrul timișorean. Conceptul vizual al spectacolului e realizat de colaboratorii permanenți ai regizorului Horváth Csaba, Milorad Krstic, pictor și artist multimedia recunoscut internațional și scenografa Benedek Mari, laureată a Premiului „Jászai Mari”.
„Regizorul și coregraful Horváth Csaba şi-a înființat propria companie, Forte, în 2005 la Budapesta. Trupa, formată din tineri actori și dansatori a avut parte de recunoaștere națională şi internațională. Compania experimentează un limbaj teatral, care îmbină teatrul de proză și cel de mișcare/dans contemporan, având la bază atât texte contemporane cât și clasice. Această formă de exprimare a căpătat numele de teatru fizic.
Universul filosofico-poetic ibsenian se conturează prin contopirea textului, a dansului și a muzicii, oferind o experiență teatrală neobișnuită, prin armonia dintre imaginile expresive, sunete, mișcare și joc actoricesc.
În 1867 dramaturgul norvegian Henrik Ibsen scria poemul dramatic Peer Gynt, devenit astăzi un clasic al genului. Eroul principal, Peer, era la origine un personaj de poveste. Caracterul său întruchipează neliniștea, omul aflat în căutarea propriilor şanse, dornic de cunoaștere, dar muritor. Peer Gynt cutreieră la limita dintre vis și realitate, dintre poveste și realitate, pentru a trece printr-o multitudine de experiențe de viață, care să îl aproprie de el însuși. Călătoria sa este sinuoasă, eroul parcurge înălțimi și adâncimi, trece prin aventuri neașteptate și incredibile”, punctează actorul Balázs Attila, directorul Teatrului Maghiar şi protagonist al spectacolului.
Biletele pot fi achiziționate la preţul de 16 lei. Programul de funcţionare al Casei de Bilete este: de luni până vineri, între 16 și 19, precum și cu o oră înainte de începerea spectacolului. Casa de Bilete se află pe strada Alba Iulia, numărul 2, telefon 0356-450.606.
Septembrie cu motoarele turate la Teatrul Maghiar din Timisoara
Citiți principiile noastre de moderare aici!