Proiectul de lege care scoate în afara localităților sălile de jocuri de noroc a fost adoptat, recent, de senatori. Conform inițiativei legislative, licenţa pentru jocurile de noroc se acordă în funcţie de numărul de locuitori ai localităţii, dovedit prin adeverinţă eliberată de primărie, astfel încât să existe cel mult un punct de lucru la 20.000 de locuitori.
Sâmbătă, la Timișoara, premierul Marcel Ciolacu a acuzat că există „o formă de şantaj” la adresa lui, cât şi a altor responsabili ai statului român, după ce a propus proiectul de lege privitor la eliminarea păcănelelor din oraşe.
„În calitatea mea de prim-ministru, solicit statului român să vadă dacă vorbim de o încălcare a legii şi de un şantaj sau vorbim doar de un fenomen întâmplător. Am vorbit cu domnul Simonis (n.r. – deputatul de Timiș Alfred Simonis) despre o analiză pe ceea ce înseamnă aceste jocuri de noroc. Normal că mi-am luat partea din lege de jocuri de noroc, la Guvern, şi am început să lucrez împreună cu experţii din Ministerul de Finanţe la ce trebuie modificat în lege ca şmecherii să nu ne mai păcălească. Am iniţiat un proiect de lege cu celebrele păcănele pe care le găsiţi, domnilor, primari, în toate comunele şi dumneavoastră ştiţi cel mai bine nenorocirile pe care le crează. Faptul că oamenii, mai ales când au o situaţie financiară precară, cred că jucând la aceste jocuri o să se îmbogăţească imediat. Am văzut reacţii și atacuri la mine şi la Freddy (n.r. – Alfred Simonis); vor mai fi în continuare cum sunt şi la Sorin Grindeanu”, a afirmat Marcel Ciolacu, sâmbătă, la Conferinţa Judeţeană de alegeri a PSD Timiş.
Ciolacu a mai susținut că și la Ministerul Transporturilor se fac presiuni.
„Cu cât va ţine zidul corupţiei din Ministerul Transporturilor şi a intereselor, cu atât va fi mai atacat (n.r. – ministrul Sorin Grindeanu). Trebuie să îţi asumi, Sunt pregătit, la fel ca şi Freddy (Alfred Simonis – n.r.) şi Sorin (Grindeanu – n.r.) şi nu ne e frică de nimic din ceea ce am făcut. Să ştiţi că ei nu se opresc aici. Să nu vă fie frică de ceea ce pot inventa despre dumneavoastră. De aceea, eu consider că am ajuns într-o formă de şantaj. În calitatea mea de prim-ministru, solicit statului român să vadă dacă vorbim de o încălcare a legii şi de un şantaj sau vorbim doar de un fenomen întâmplător”, a spus premierul Marcel Ciolacu.
Despre consecințele nefaste ale jocurilor de noroc puteți citi AICI.
Trimite articolul
XA început victimizarea ca să vadă cetățenii câte suportă ei pentru români.
-
online e mai bine pentru cei care iau banii(inclusiv “statul”, bancile … pe langa pretenii din domeniu). e o manipülare ieftina pen’ ca uite, cineva ne vrea binele. yep, la binele nostru se gandesc ei, ni-l vor, ni-l iau.
ps: precizare pentru simpatici🤪: n-am zis ca masura nu e buna
#🤪
Exact ca la revolutie. Inventeaza tot felul de lupte si de duspmani ca sa para ei mari luptatori ai oamenilor simpli cand de fapt ei sunt cei care fura, ei sunt marea problema, ei sunt dusmanii. Iar lumea o sa-i voteze cu doua maini, ca doar nu le-a crescut IQ-ul prea tare fata de cum era in 1990.
Afacerile cu pacanele ,casinouri au facut parte din fisa postului a infractorilor.
Masura este buna si necesara, indiferent de partidul care o pune in practica!
Daca bine imi aduc aminte, propunerea a venit prima data din partea unui frustrat pnl-ist.
Dar de, Ciolacu – prim-ministru, Simonis-vand masini vechi, presedinte la Camera Derutatilor….adica psd, deci vrem voturi de la netezi..ca ne place la putere !!!!!!
100% nu o sa se intample. Le trebuie bani pt campanie. Dupa ce o sa primeasca mita o sa se suceasca.