Copiii de la Școala de balet și dans Denisse au câștigat nenumărate premii la concursul „Transilvanian Dance Competition” din Târgu Mureș, unde au fost jurizați de mari maeștri ai baletului – Maria Postelnicu, George Postelnicu și Paolo Londi. Pe lângă premiul de cea mai bună școală de balet, în valoare de 500 de euro, copiii au obținut 11 premii 1, trei premii doi și două premii III. Au obținut și două burse de studiu în Italia, oferite de Maria Postelnicu elevei Irina Petrescu și școlii pentru un dans de caracter – „Rapsodia Română” – și două invitații oferite de Paolo Londi la festivalul din Italia și festivalul din Rusia cu dansul „Rapsodia Română”.
Este vorba despre copii cu vârste cuprinse între 7 și 11 ani, care au participat la concurs alături de profesoara lor Denisa Fodor.
„Acești copii duc numele orașului Timișoara pe podiumurile celor mai mari concursuri de dans atât din țară cât și din străinătate. Aceste concursuri sunt doar o «opțiune» oferită artistului în devenire, în drumul spre o carieră în această frumoasă artă, arta dansului”, spune Denisa Fodor, profesoară de balet, coregrafa școlii de balet unde învață acești copii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!