Gala „Pentru Voi” 2010 a adunat 120 de persoane care au colaborat în acest an cu fundaţia timişoreană. „Anul 2010 a fost un an foarte dificil pentru noi, din cauza crizei economice. Primii pe lista celor sacrificaţi de guvern au fost cei din sectorul social. Mulţi dintre cei care ne conduc sunt de părere că persoanele cu dizabilităţi sunt persoane de rangul doi şi nu merită să investeşti în aşa ceva. Au fost multe zile în care mi-a fost frică să mă aşez la calculator de teamă să nu găsesc noi hotărâri de guvern care să lovească în acest sector”, a spus Laila Onu, directorul executiv al Fundaţiei „Pentru Voi”.
La Gală au fost acordate mai multe premii companiilor sau persoanelor care au ajutat fundaţia şi persoanele cu dizabilităţi. Au fost acordate două premii de excelenţă pentru parteneriat de lungă durată autorităţilor locale şi Clubului Rotary Timişoara şi cinci premii pentru srpijinirea continuă a activităţii Fundaţiei „Pentru Voi” în beneficiul persoanelor cu dizabilităţi la diverse companii.
Organizatorii au recompensat şi dezvoltarea comunitară, au oferit un premiu pentru promovarea incluziunii sociale prin echipe mobile şi un premiu pentru fidelitate în colaborarea cu Unitatea protejată „Pentru Voi”, precum şi Marele premiu al Galei „Pentru Voi” 2010 companiei Kromberg&Schubert.
În cadrul evenimentului a avut loc şi o licitaţie cu scopul de a strânge fonduri pentru desfăşurarea activităţilor în cadrul fundaţiei. Obiecte de ceramică, tablouri, o minge cu semnăturile fotbaliştilor de la Poli Timişoara şi un tricou al fotbalistului Cristian Chivu s-au numărat printre produsele licitate. Nu au lipsit nici momentele artistice, susţinute de persoane cu dizabilităţi din cadrul organizaţiei.
M.M. Hojda
Citiți principiile noastre de moderare aici!