Adormirea Maicii Domnului, Sfântă Maria Mare sau Sântămaria, ultima sărbătoare a anului bisericesc închinată Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, este cinstită de toată creștinătatea cu post și rugăciune, cu aleasă bucurie și cu negrăite trăiri duhovnicești.
Cultul Maicii Domnului, explică preotul Ionel Popescu de la Parohia Iosefin, cristalizat încă din perioada Bisericii primare, tezaurizează acatiste și paraclise, rugăciuni și cântări duhovnicești de o frumusețe aparte, poezii, imnuri și icoane sfinte, nu puține făcătoare de minuni, care împodobesc, de două milenii, patrimoniul spiritual, artistic și cultural al umanității.
Așezate în biserici, în mănăstiri, în diferite așezăminte și în casele credincioșilor, în muzee și în expoziții, icoanele Maicii Domnului, mereu cu Pruncul sfânt în brațe, grăiesc despre iubirea ei nemărginită față de Fiul lui Dumnezeu și fată de întreaga umanitate, îndeamnă la rugăciune și viață curată, la smerenie și sfințenie. În același timp, aceste icoane, unele zugrăvite cu secole în urmă, sunt opere prețioase de artă creștină care au inspirat generații întregi de pictori, zugravi, sculptori, poeți, scriitori, oameni de cultură, ale căror opere au contribuit si contribuie la luminarea prin cultură a umanității.
Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, precedată de cele două săptămâni de post, ne-a învăluit și anul acesta în veșmântul ei de lumină, de har și de sfințenie. Rânduielile bisericești din aceste zile binecuvântate, rugăciunile înmiresmate de bucurie duhovnicească și de pace sufletească, cântările înălțătoare izvodite de imnologi cu dar și cu har, dar mai ales Prohodul Maicii Domnului ne-au transpus într-o stare de evlavie și de emoție cum numai Măicuța sfântă știe să transmită. Am simțit, cântând prohodul, că parcă nu noi trăim, ci Hristos trăiește în noi, că prin mutarea la cer a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, „îngerii s-au unit cu oamenii”, iar Împărăteasa cerului stă în dreapta Fiului său, „înveșmântată în haină aurită și prea înfrumusețată”. Aceste sunt bucuriile curate și netrecătoare pe care le trăim de sfintele sărbători, acestea sunt darurile spirituale pe care ni le dăruiesc Domnul nostru Iisus Hristos și Preasfânta Sa Maică.
Societatea în care trăim, tot mai secularizată și desacralizată, ne îndeamnă să ne trăim clipa, ne „vinde” alte ingrediente, plăcute la prima vedere și ne oferă o multitudine de modalități, care de care mai atractive, de petrecere a timpului liber, fără Dumnezeu. Astfel, de o bună bucată de vreme, nu se mai prea vorbește și nu se mai scrie despre sărbătorile Adormirii Maicii Domnului, ale Nașterii, și ale Învierii Domnului, ori ale Pogorârii Sfântului Duh, ci despre „minivacanța“ de Sântămărie, de Crăciun, de Paști și de Rusalii, coloane întregi de mașini formându-se către locurile de petrecere de pe litoral, din stațiunile montane și de peste hotare.
Mare bucurie mi-a făcut însă un mesaj primit de la o familie de credincioși în ajunul sărbătorii Adormirea Maicii Domnului. Plecați într-o scurtă vizită la Paris, tocmai cu prilejul acestei așa zise „minivacanțe”, cei doi soți și fiul lor au descoperit o biserică românească, nu departe de locul unde erau cazați și au hotărât ca, în ziua praznicului, să participe la sfânta Liturghie. Citind acest mesaj minunat, mi-au venit imediat în minte cuvintele Evangheliei citite azi la Dumnezeiasca Liturghie: două surori, Marta și Maria l-au primit pe Mântuitorul în modesta lor locuință. Marta, foarte bună gospodină, se străduia să-i ofere Oaspetelui cele mai alese bucate, în vreme ce Maria se așezase la picioarele lui Iisus și se bucura de inegalabilele Lui învățături. Intrigată de atitudinea surorii sale și dornică să împlinească regulile ospitalității orientale, Marta îndrăznește să-I spună Învățătorului: „Doamne, au nu socotești că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Spune-i deci să-mi ajute!” Răspunzând Martei, Domnul Hristos spune: „Marto, Marto, te îngrijești și pentru multe te silești; dar un singur lucru trebuie: căci Maria partea cea bună și-a ales, care nu se va lua de la ea” (Luca 10, 38-42).
Sfinții Părinți spun că Marta și Maria reprezintă cele două componente ale spiritualității noastre creștin-ortodoxă: activă și contemplativă.
La primirea mesajului de care făceam vorbire, m-am gândit că familia care mi l-a trimis împlinește, în puținele zile de vacanță, „plăcutul cu utilul”, bucuria de a vizita „orașul luminii” cu dorința de a sta două ceasuri „la picioarele lui Iisus”. În felul acesta, nu mai vorbim, așadar, doar despre „minivacanță”, ci vorbim și despre trăirea în „duh și adevăr” a credinței în care ne-am botezat și despre cinstirea pe care o putem aduce, oriunde am fi, sărbătorilor noastre și, în ultimă instanță, lui Dumnezeu.
Avem, iată, posibilitatea de a alege „parte cea bună care nu se va lua de la noi”, chiar dacă ne aflăm în concediu, vacanță, sfârșit de săptămână. Dumnezeu ne iubește și se bucură dacă Îl primim în casa noastră.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, roagă-te pentru noi păcătoșii!
pr. dr. Ionel Popescu
Trimite articolul
XTot calendarul ortodox e scuza de chiolhan si de chiul de la munca.
-
dar tu ce esti, loaza? reformat? catolic? ha?
-
Eu sunt ma’ta, loaza. A doua. Ha?
-
-
deci de-aia isi respectau sarbatorile unii altora(pe cat permiteau totusi situatiile particulare), ca sa aiba toți și mai multe zile de chiolhan? eu credeam ca din respect reciproc, da’ se poa sa fie alalta. heeei, ce vremuri…
Imi pare ca are dreptate domnul preot: suntem un popor de “credinciosi” formal, dar nu de-facto (ma gandesc numa la cata mizerie si cat se fura in tara asta, probabil in zilele care nu sunt sarbatori religioase). Mai important decat crezul religios mi se pare bunul simt si simtul civic in viata de zi cu zi, nu doar in “minivacante”
Apai “societatea desacralizata si secularizata” este rezultatul “muncii” si atitudinii Bisericii insesi (a unor preoti/ierarhi care nu ar fi trebuit sa (mai) profeseze si sa fie corupti). Luati o oglinda “parince”, sa aflati cauza, sapati la temelie din interior.
Pour les connaisseurs 😉