Apărut exact în zilele când aniversăm 35 de ani de la declanșarea Revoluției la Timișoara și ale comemorării eroilor căzuți în acele zile fierbinți, volumul de față umple un gol existent în cadrul cercetării și al literaturii de specialitate consacrate acestui moment important al istoriei noastre.
„În Precuvântarea sugestiv intitulată «Cu Sfânta Cruce la Revoluție», Părintele Mitropolit Ioan subliniază că «revoluția de la Timișoara, din decembrie 1989, a început cu o rugăciune către Dumnezeu, […] iar miile de timișoreni ieșiți la demonstrații pe străzile și piețele Timișoarei cu piepturile goale în fața gloanțelor, au avut un singur scut: credința în Dumnezeu și pe preoții care i-au însoțit în acele momente de cotitură din istoria neamului nostru». La finalul acestei Precuvântări, Înaltpreasfinția Sa împărtășește cititorilor câteva aspecte din experiența impresionantă trăită în zilele revoluției la Craiova și precizează că, fără cartea publicată de Părintele vicar, «nu se va putea răspunde unde au fost preoții bănățeni în acele zile: alături de fiii lor duhovnicești sau nu. Această carte va răspunde afirmativ și va arăta, încă odată, că acolo unde este turma, este și păstorul!»”, a transmis Mitropolia Banatului.
Părintele vicar Ionel Popescu a precizat că „pe baza bibliografiei consultate, a imaginilor video și foto, a mărturiilor unor preoți și revoluționari, se poate constata că foarte mulți preoți din Arad, Timișoara, ba chiar și din parohiile limitrofe ale celor două orașe, s-au implicat în vâltoarea evenimentelor revoluționare încă de la declanșarea lor, adică din 16 decembrie 1989”.
În cartea „Preoți ortodocși bănățeni cu Sfânta Cruce sub tricolor – Decembrie ´89” apar zece materiale în care autorul aprofundează situația Bisericii în perioada comunistă și prigoana la care au fost supuși slujitorii ei, consacră un capitol Bisericii și idealurilor revoluției și accentuează rolul Proniei divine în reușita revoluției române.
Următoarele articole sunt dedicate Catedralei Mitropolitane din Timișoara în zilele Revoluției și modului în care au fost reflectate evenimentele de acum 35 de ani în ziarele germane „Süddeutsche Zeitung” și „Frankfurter Allgemeine Zeitung”.
De asemenea, dDouă materiale reliefează implicarea unor preoți din Timișoara, Arad și din localitățile rurale în mișcările revoluționare, doi dintre ei deplasându-se la Timișoara pe jos sau cu camioanele, de la Biled și Becicherecu Mic.
Un material emoționant este dedicat preotului conferențiar dr. Constantin Jinga, împușcat în ziua de 17 decembrie 1989.
În capitolul Anexe sunt expuse trei materiale: Mărturisirea preotului Constantin Jinga, rănit în decembrie 1989, interviul despre revoluția din decembrie 1989, realizat de autor cu revoluționarul Ioan Savu și Spre neuitare – Jurnal de Lia Lungu.
Iconografia cuprinde imagini din timpul revoluției, inclusiv cu preoții participanți, manuscrise întocmite atunci de preoții luptători alături de revoluționari, fotografii cu urmele de gloanțe vizibile pe pereții catedralei etc.
Cartea părintelui vicar Ionel Popescu are 204 pagini.
Citiți principiile noastre de moderare aici!