Preotul Ionel Popescu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei, a primit Ordinul „Crucea Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș” din partea Mitropolitului Ioan al Banatului, la împlinirea a 40 de ani de slujire preoțească.
Distincția i-a fost înmânată, zilele trecute, la finalul Sfintei Liturghii, oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioan cu ocazia hramului Parohiei „Nașterea Maicii Domnului” din Iosefin, comunitate aflată în grija preotului Ionel Popescu de aproximativ 20 de ani.
„Iată, au trecut decenii de când se slujește în această sfântă biserică și le mulțumesc părinților slujitori că și astăzi au pomenit pe cei care au pus piatra de temelie a acestei biserici și ne-au lăsat-o nouă să ne rugăm și să călătorim prin ea spre Împărăția lui Dumnezeu”, a spus Înaltpreasfinția Sa.
Din soborul slujitor au făcut parte clerici din parohiile Freidorf, „Sfântul Ștefan-Martirilor” și zona Soarelui Sud.
În cadrul momentelor de la finalul Sfintei Liturghii, a fost prezentat și volumul „CREDE. Dumnezeu se ține de cuvânt”, scris de Mitropolitul Ioan al Banatului.
Pe aceeași temă:
La Biserica din Sinaia a fost inaugurată rampa pentru credincioșii cu dizabilități
FOTO. Zeci de nevoiași primesc o masă caldă de la Parohia Iosefin
Trimite articolul
XCinste lui! Felicitări și la mulți, mulți ani!