Deși se află în campanie pentru alegerile europarlamentare, USR Timișoara nu a uitat nici de alegerile din 2020. Președintele formațiunii locale a anunțat, printr-un mail intern, deschiderea competiției pentru stabilirea unui candidat capabil să îl bată pe Nicolae Robu.
„Dragi colegi,
Am intrat în politică pentru a schimba lumea din jurul nostru. Lumea de care ne izbim cel mai adesea și al cărei mers ne influențează cel mai tare viața e cea din imediata apropiere. E greu să ai o viață fericită dacă te afli în mijlocul unei comunități locale dezolante. Administrația din Timișoara e, după orice standard de bun simț, deplorabilă. Trebuie doar să privești în jur și vei vedea straturi de probleme peste tot. Deși avem un oraș cu potențial imens, un oraș ce-ar trebui să fie înfloritor, Timișoara lâncezește de o bună bucată de vreme. Ani de zile de stagnare, ani în care actualilor conducători, în frunte cu domnul Nicolae Robu, nu le-a păsat mai deloc de viața noastră, ci doar de posturile lor călduțe și interesele lor meschine”, a scris Reșițnec.
Acesta susține că nu mai este mult timp pentru creșterea notorietății candidatului pe care partidul îl va propune pentru Primăria Timișoara, așa că îi invită pe toți cei interesați să se înscrie în competiția internă.
„De aproape trei ani, USR e singurul partid realmente preocupat de binele Timișoarei. Iar schimbarea direcției pe care se mișcă Timișoara poate fi făcută doar de un primar destoinic, ce pune binele nostru deasupra oricăror alte interese. Mai avem un singur an în care să convingem timișorenii că omul nostru va genera energiile necesare pentru a ne transforma comunitatea. E timpul să-l scoatem în față! Și, pentru că USR e de departe cel mai democrat partid din țară, acest om va fi ales de către toți membrii filialei Timișoara. Așadar, căutăm un el sau o ea capabil(ă) să ne fie primar. USR poate da următorul primar al Timișoarei. Primul pas e să ne convingă pe noi, membrii, că merită să fie candidatul nostru. Mai avem încă trei săptămâni de campanie, campanie ce poate fi rampa de lansare pentru povestea de peste un an. Haideți să tragem tare acum, să scoatem un rezultat bun la alegerile europarlamentare de pe 26 mai, iar imediat după să ne îndreptam atenția către cel sau cea care va fi următorul primar al Timișoarei. Gândiți-vă să candidați chiar voi, pentru că Timișoara are nevoie de un om competent și bine intenționat, căruia să-i pese cu adevărat de binele cetățenilor. Un om cu viziune, un lider ce va avea însă alături o echipă de oameni grozavi și competenți. Chiar putem face multe împreună. Curaj!”, a mai scris Reșițnec.
Până acum, oficial, doar senatorul USR de Timiș, Nicu Fălcoi, și-a anunțat intenția de a candida la Primăria Timișoara, însă, potrivit unor surse din cadrul filialei, în afară de acesta ar mai exista doi membri care cochetează cu această idee. Cel mai probabil, candidatul oficial va fi cunoscut în următoarele două luni.
Citiți principiile noastre de moderare aici!