Liderul CJ Timiș transmite că dorește să dezvolte Aerodromul Cioca, aflat pe Calea Torontalului din Timișoara. Strategia consiliului județean, conform președintelui Dobra, este de a pune accent pe aviația utilitară, fiind în faza de autorizare a pistei, iar suprafața mare de teren de acolo le permite să dezvolte și „evenimente grandioase”, cum ar fi diferite festivaluri, care s-au desfășurat în acel loc și au avut succes. Dobra vrea însă să înceapă reabilitarea la imobilele din spațiul aerodromului, care sunt ale Primăriei Timișoara, iar pentru acest lucru cere primăriei să cedeze consiliului județean aceste imobile.
„Imobilele din cadrul aerodromului, în stare avansată de degradare, ne țin, momentan, în stand-by. Deși sunt construite pe terenul CJ, APARȚIN Primăriei Timișoara. Este vorba de hangar și de clădirea administrativă, care include și turnul de control. Din acest motiv, orice intervenție e imposibilă. Lansăm, așadar, un apel public către Primăria Timișoara de a ne ceda imobilele respective, ca să putem începe reabilitarea lor! Lucrurile trebuie să se schimbe!”, transmite Dobra, pe Facebook.
Trimite articolul
XDupă ce cu succes a reabilitat Muzeul Banatului in 13 ani, acesta fiind în in aceeași situație ca la început, Dobrică vrea să reabiliteze in 80 de ani ceva clădiri din aeroport. Asta dacă nu găsește să le dea la un “preten” din PSD… poate lui Cristescu, ca să mai vândă și terenul ăla pe sute de milioane pentru un mall.
Ha, ha iar se contreaza cei doi ZERO!
Stati linistiti ca niciunul dintre ei nu are de unde sa scoata bani pentru cladirile respective care sunt in degradare continua de zeci de ani, DAR e an electoral si muschii trebuiesc incordati sa se asorteze cu grosimea obrajilor lor!
Daca e asa de doritor de fapte marete de ce acest mini ZERO de la CJ nu s-a incordat mai productiv si pentru centura orasului?
Era oricum mult mai util si important.
El se leaga de lucruri marunte ca sa-i iasa capul prin masa acum , in rest a dormit profund pana acum.
Nici marele ZERO de la oras nu-i mai breaz, ala e chiar caz patologic.
Vai de noi!
Dobra nu a fost in stare sa termine de reabilitat Muzeul Banatului care de mai bine de 10 ani sta cu lacataul pe poarta! Acest parvenit isi bate joc de timisoreni si de imaginea acestui oras, doar se umfla in pene cu transformarea Garnizoanei din piata Libertatii in muzeul Revolutiei. Din nou numai gargara si nimic altceva! In schimb mafiotii din politica vor sa desfiinteze aerodromul si sa construiasca cartier de vile de lux pe modelul celor de pe aeroportul din Baneasa
In anii bisecti creste numarul de actiuni mimate, cu finalizare pe termen lung. De pilda o tencuiala si-o vopsea la Cionca, la pretul noului aeroport din Dubai.