Liberalul Nicolae Robu a acuzat, cităm, „clica Băsescu-Boc”, Partidul-Democrat Liberal, de faptul că ar încerca să racoleze parlamentari şi alţi aleşi ai PNL prin mită şi şantaj. „Cunosc cazul concret al unui coleg căruia i s-au oferit 50.000 de euro bani gheaţă să lipsească de la vot. Desigur, mă bazez pe afirmaţia colegului meu. Mi s-a arătat şi un sms, în care nu apărea nicio sumă de bani, dar era vorba de negociere, de o înţelegere”, a declarat senatorul PNL. Robu a refuzat să spună despre cine este vorba. Suma de bani i-ar fi fost propusă parlamentarului pentru a absenta de la votarea moţiunii de cenzură depusă de PNL şi UDMR, care a dus, marţi, la căderea Guvernului Boc 2. Senatorul PNL spune însă că parlamentarul ofertat s-a prezentat la vot şi a votat pentru moţiune. „Au fost mai multe discuţii între colegi, se suspectează şi că cei doi senatori de la PNL care au absentat ar fi intrat în combinaţii de acest gen, au şi fost excluşi din partid”, a adăugat Robu.
Deputatul Ţaga vorbeşte despre oferte şi flagranturi
Pe de altă parte, deputatul PNL de Timiş Claudiu Ţaga susţine că ar fi primit propuneri indecente de la reprezentanţi ai PD-L, ba chiar că ar fi intenţionat să le organizeze acestora… un aşa-zis flagrant. „Este adevărat, din păcate, pentru politicienii de astăzi, toată lumea crede că poate cumpăra orice. Prima dată mi s-a făcut propunerea să schimb partidul, să trec la PD-L, mi s-a propus să discut cu şeful partidului la nivel local, cu domnul Ostaficiuc, cu care am avut o întâlnire sâmbătă seara, şi am fost întrebat câţi bani doresc, mi s-a propus să spun eu o sumă, dar am refuzat, şi mi s-au propus şi alte privilegii pentru colegiul din care fac parte”, a declarat Ţaga. Acesta susţine că deputatul PD-L Alin Popoviciu ar fi fost „persoana de contact”. „Mi-a venit ideea de a organiza un flagrant, le-am spus să aducă banii la Parlament, am vrut să vin cu ei la tribună, dar aseară (n. r. – luni seara) mi-au spus că nu se poate, Alin mi-a spus că este prea periculos. Nu a fost stabilită nicio sumă, putea fi şi un leu”, a adăugat Ţaga.
În replică, deputatul Alin Popoviciu ne-a declarat că refuză să comenteze aceste „aberaţii” şi că nu i-a propus în niciun fel deputatului Ţaga să sprijine PD-L sau să nu se prezinte la votarea moţiunii, ci liberalul s-a arătat dornic să treacă în tabăra democrat-liberală. „Nu vrea să comentez, sunt nişte tâmpenii, sunt prostii, nu este adevărat. Dacă domnul Ţaga vrea să-şi facă imagine, nu cred că acesta este cel mai bun mod. El a vrut să se înscrie în PD-L”, susţine Popoviciu. Liderul PD-L Timiş, Constantin Ostaficiuc, nu a putut fi contactat telefonic.
Până una-alta, afirmaţiile politicienilor din Timiş sunt demne de un scenariu de film, pentru că, exceptând nişte sms-uri la care fac referire protagoniştii acestei poveşti, nu există dovezi care să probeze toate aceste lucruri.
Citiți principiile noastre de moderare aici!