Practic, PP-DD rămâne astfel fără membri de conducere în două filiale importante din vestul ţării. Lui Petru Juravle, consilier judeţean PP-DD, i s-a propus de către membri din Timiş ai partidului să preia frâiele filialei, dar nu ştie dacă va face acest lucru. Vineri, Juravle discută cu Simona Man pe acest subiect. Iniţial, Juravle a fost exclus din partid, în urmă cu două zile, dar conducerea centrală a revenit asupra deciziei, spunând că a fost o greşeală. Acum, Juravle este favorit pentru a fi preşedinte interimar până când se vor organiza noi alegeri.
“Eu consider că i-am făcut o mare nedreptate. Voi avea o discuţie cu domnul Juravle, voi face o propunere de conducere interimară a filialei pentru biroul naţional de coordonare şi vom transmite propunerea ulterior”, a spus Simona Man, vineri, la Timişoara.
Petru Juravle nu ştie dacă va accepta această funcţie, dacă i se va propune.
“Eu trebuie să evaluez situaţia mai bine. Interimatul va trebui să ia sfârşit pentru judeţul Timiş. Trebuie să avem o discuţie definitivă”, spune Juravle.
Din PP-DD Timiş au plecat, pe rând, mai mulți membri cu funcţii.
“Trădătorii trebuie să fie marginalizaţi. Aici trebuie să fie oameni cu suflet curat, să facă lucruri bune pentru cetăţeni. Sunt 2-3 oameni care pleacă, ei nu realizează că voturile nu pleacă cu ei. Pleacă cu mandatele acestea. Eu sunt convinsă că şi mandatele se vor întoarce înapoi la partid. Nu-i nici o problemă, noi mergem mai departe şi ne vedem de proiectul notru”, a spus Simona Man.
Alte articole pe aceeași temă:
PP-DD se sparge in bucati in Timis si Arad. Conducerea partidului a trecut la PDL
Citiți principiile noastre de moderare aici!