„Degeaba se dau de ceasul morţii Marian Vasile şi toţi peneliştii că eu i-am scos de la guvernare, că nu eu am făcut asta, ci preşedintele lor – Crin Antonescu. Modul domnului Robu de a discuta sper să se fi încheiat, pentru că eu mi doresc o colaborare clară cu toţi primarii din judeţ, inclusiv cu primarul Timişoarei, care sigur are mult mai multe posibilităţi, pârghii, oportunităţi, proiecte, activităţi decât ceilalţi. În condiţii normale pot să fie normale şi relaţiile. La Primăria Timişoara nu am pierdut nimic. Vrem să vedem dacă se poate colabora sau nu în continuare la Primăria Timişoara pentru proiectele timişorenilor. Nu suntem puşi pe schimbări nici în judeţ – transmit încă o dată colegilor din primăriile judeţului să fie cât se poate de atenţi cu schimbări de majorităţi – să continue cu majorităţile care sunt făcute dacă funcţionează, indiferent cu cine sunt făcute – pentru a-şi putea duce la bun sfârşit programul şi planurile şi proiectele pe care le-au propus. Să facă schimbări numai pentru a schimba majorităţi… îi îndemn să nu le facă””, spune preşedintele PSD Timiş Titu Bojin.
Liderul social-democraţilor nu vrea război, dar spune că modul în care se vor desfășura lucrurile în viitor depinde și de relația PNL-PDL.
„Vreau să creez o stare de spirit normală, de conlucrare, nu de război. Va depinde foarte mult de ceea ce se întâmplă în relaţia PNL-PDL. Eu nu am fost niciodată războinic, dar sunt în stare, la poziţia, vârsta şi experienţa mea politică, să pot sta de vorbă cu oricare dintre cei care sunt la putere sau în opoziţie în spectrul politic din Timişoara. Dacă vor dori să colaboreze sunt bucuros să o fac. Viceprimarul Diaconu (n.r. pesediştii au încercat să-l schimbe pe viceprimarul Timişoarei Dan Diaconu din funcţie – tentativă eşuată) este acolo, va trebui să vedem în primul rând ce vrem şi un partid şi altul, cei care am format noua majoritate. În condițiile în care la primărie va funcţiona majoritatea pe care am constituit-o nu este neapărat obligatoriu să-l schimbăm pe Dan Diaconu”, spune Titu Bojin.
Articole pe aceeași temă:
Dan Diaconu ramane viceprimar al Timisoarei. PSD a pierdut la un vot diferenta!
Dan Diaconu, fata in fata cu majoritatea „Te termin”. Daca n-ar fi fost vot secret era… terminat
Robu ii multumeste consilierului… PSD care l-a sustinut pe viceprimarul Dan Diaconu
Citiți principiile noastre de moderare aici!