Capitala Banatului a înregistrat, trimestrul trecut, cel mai redus avans al prețurilor dintre marile centre regionale analizate, respectiv 0,9%. La fel ca în București, aici au avut loc, în funcție de zonă, atât creșteri, cât și scăderi pe segmentul apartamentelor – în ambele cazuri, variațiile au fost destul de reduse, situându-se sub pragul de 2%. Cea mai mare scumpire, de 1,4%, a fost consemnată în zona Circumvalațiunii, aceasta fiind urmată de un plus de 1,2% în Bucovina – Simion Bărnuțiu – Gării – Dorobanților – Mircea cel Bătrân, apoi 1,1% în Girocului – Soarelui – Buziașului și Braytim și, respectiv, de o creștere de 1% în Șagului – Dâmbovița – Iosefin – Steaua.
Pe de altă parte, în zonele Central – Bălcescu – Take Ionescu – Piața Maria și Lipovei – Aradului au avut loc cele mai mici creșteri trimestrul trecut: 0,7% și, respectiv, 0,8%.
Scăderi de preț comparabile au fost resimțite în Torontalului, Complexul Studențesc – Dacia – Elisabetin – Olimpia – Stadion, dar și în zona Ultracentral – Medicină – Piața Unirii (în toate aceste cazuri, vânzătorii și-au diminuat pretențiile cu 1,1%).
Timișoara continuă să prezinte aceeași interesantă particularitate față de București și Cluj-Napoca, respectiv diferențele mult mai mici de preț între diferite zone. Astfel, majoritatea cartierelor analizate se încadrează în intervalul de preț cuprins între 1.000 și 1.200 de euro pe metru pătrat util; singura excepție este reprezentată de zona Ultracentral – Medicina – Piața Unirii, unde se găsesc cele mai scumpe apartamente din oraș , la o valoare medie de 1.420 de euro pe metru pătrat util. În rest, între cartierele cel mai greu și mai ușor accesibile din oraș nu există o atât de mare diferență de preț. Astfel, un cumpărător poate alege între a plăti 1.160 de euro pe metru pătrat util în Circumvalațiunii, 1.150 de euro pe metru pătrat în Complex Studențesc – Dacia – Elisabetin – Olimpia – Stadion și Central Bălcescu – Take Ionescu – Piața Maria sau 1.060 de euro pe metru pătrat în Bucovina – Simion Bărnuțiu – Gării – Dorobanților – Mircea cel Bătrân și, respectiv, 1.090 de euro pe metru pătrat în Șagului – Dâmbovița – Iosefin – Steaua.
Citiți principiile noastre de moderare aici!