Media prețurilor apartamentelor noi s-a apropiat, ca și valoare, de media celor vechi, diferența fiind de doar 21 euro/mp, înregistrată în iunie 2021. Ca efect al situației pandemice și a prețurilor în creștere, cererea a scăzut cu aproximativ 7% în ultimul an atât pe zona apartamentelor de vânzare, dar și pe piața chiriilor (-6%).
Cu toate acestea, specialiștii Blitz au remarcat și o tendință de creștere a cererii în trimestrul al doilea 2021, în special în lunile aprilie și mai, odată cu ridicarea restricțiilor și relansarea evenimentelor culturale.
„Cererea aproape s-a dublat în cel de-al doilea trimestru al lui 2021, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, odată cu înlesnirea restricțiilor și scăderea cazurilor provocate de pandemie, oamenii și-au recâștigat un apetit de achiziție și fac achiziții în marile centre economice, dar nu numai”, a spus Cătălin Priscorniță, CEO Blitz.
Începând cu luna martie 2021, biroul din Timișoara al companiei imobiliare Blitz și-a deschis porțile, în prezent ajungând să dețină în portofoliu peste 500 de proprietăți, dar și terenuri și spații comerciale Mai mult decât atât, luna iunie a fost marcată de deschiderea unei noi locații ale francizei imobiliare Blitz.
„Notorietatea arhitecturii prin care orașul de pe Bega se remarcă, nu a fost singurul lucru care a atras compania imobiliară Blitz. Fiind un centru economic, cultural și universitar important în România, Timișoara este o oportunitate reală în planul de dezvoltare națională a companiei Blitz. Acum, rezidenții acestui oraș emblematic în România, pot opta pentru servicii imobiliare complete, apelând la expertiza unei echipe de brokeri, formate din peste 20 de agenți. Aceștia vor oferi consiliere și informații relevante atât în sfera imobiliară, cât și în domeniile conexe precum bancar, juridic și de investiții”, a explicat Cătălin Priscorniță, CEO Bliz.
În plus, clienții Blitz beneficiază de numeroase avantaje imobiliare printre care: promovarea intensă în mediul online a proprietăților pentru vânzători și proprietari, verificarea actelor din punct de vedere legal, întocmirea antecontractelor sub semnătura privată, menținerea unei bune relații între cumpărător și vânzător/ chiriaș și proprietar, dar și asistență de specialitate oferită prin intermediul call-center-ului.
Blitz este o companie antreprenorială în imobiliare din Cluj-Napoca, prezentă pe piață de 11 ani, fiind înființată de Cătălin Priscorniță, cu o largă experiență în imobiliare.
Compania a crescut an de an, fiind în prezent cea mai mare din Cluj-Napoca și din Transilvania, având în 2020 peste 2.5 milioane de euro cifră de afaceri, și peste 150 de angajați și colaboratori, care au realizat peste 1000 de tranzacții totalizând mai mult de 65 milioane euro.
Blitz este membru fondator al Comunității Elitelor în Imobiliare din România (CEIR) și un reper de bune practici în industria imobiliarelor.
În 2020, Cătălin Priscorniță a primit premiul „Leadership-ul anului în imobiliare”, iar în 2021 a fost desemnat „Antreprenorului anului” în cadrul Galei Profesioniștilor în Imobiliare. La acelați eveniment, Blitz a câștigat distincțiile “Agenția anului 2020”și “Brandul anului 2020”.
(1002) – Articol publicitar
Trimite articolul
XAvem parte de o “inflamare” artificiala a preturilor care nu reflecta puterea de cumparare a zonei, multi cet putini vand. Impactul nu este dat de majorarea materialelor de constructii ca atunci preturile la terenuri ar fi scazut.
Marea majoritate a achizitilor in TM sunt prin credite comparativ cu CJ unde se cumpara fara banci. S-a ajuns la un pret de mari tari din Europa dar salariul este ca in Africa de Nord.
-
mai e mult pana la preturile din mari tari din Europa , Germania , oraș Jena ( centru universitar dar ca și locuitori semnificativ mai mic decât TM . ) Pret mp 4200 Euro . asa ca dacă nu știi nu VB.
proiectiile demografice arata ca in scurt timp vor fi mai multe apartamente decat oameni. avantaj client: ziua poate sta intr-o garsoniera comunista cu igrasie iar noaptea se retrage intr-o cutie moderna in care poate asculta gemetele vecinilor cu hormonii in fierbere. nu merci, prefer o casuta periurbana chiar daca are drumuri mai proaste ca pe vremea romanilor si proiectul de gaz blocat de concesionari. daca esti tanar mai bine investesti in educatie si iei primul avion one way…
-
La revedere…
Ale naibii, cum se majoreaza ele numai preturile, singure. Ca in rest, pentru a justifica valooarea in crestere a unui spatiu de locuit, ar trebui sa: scada cheltuielile cu locuitul in sine (deci facilitati/reduceri pentru proprietari si chiriasii cu acte), sa apara noi parcuri, crese, gradinite, scoli, magazine alimentare cu un raport f. atractiv preturi-marfuri, sa fie lux transportul in comun, la un cost neglijabil pt cei cu domiciliul in oras cel putin, sa fie fluid si placut transportul cu autoturismul in oras (insa practic non necesar in mod intens, avand in vedere ca cel in comun e țais), cladirile de apartamente noi sa fie de la sine inteles ca vin cu parcare subterana de o masina per apartament (si nu vanduta la suprapret ca acum, de zici ca mai cazezi o familie in parcarea aia, ci in pret cu apartamentul si nu mai mult de 15 la suta din valoarea lui), sa fie deja functional si in curs de completare reteaua “noului Colterm”, respectiv apa calda si caldura eficiente si accesibile, din punctele de prin oras ale vechilor centrale de cartier plus altele noi construite, catre apartamentele si casele din zona, sa ai baze sportive curate, mari, cu abonamente si bilete la costuri ce vin lunar in jur de 10 la suta salariu mediu net, cel mult… fara fabrici in oras, care sa polueze chimic, olfactiv, sonor sau prin trafic constant cu autovehicule aferente activitatii industriale, vechile fabrici reconvertite in complex pt studenti (camere, cantina, baza sportiva) sau in birouri tip startup, posturi de cosmetica, frizerie, alte activitati de servicii cu publicul… Biciclete de inchiriat curate, piste impecabile, spatii verzi inafara parcurilor adaptate climei si care sa fie atragatoare, banci pt pietoni, tasnitoare publice cu apa de baut, legaturi de transport cu localitatile periferice care te fac sa depasesti bariera “a locui in oras – a locui langa oras”. Concerte de muzica agreabila in parc duminica, arta stradala pe zidurile cladirilor industriale, spatii din fata oricarei afaceri horeca sai de alta natura care se intrec in curatenie, mentinuta de acele firme, trasee de plimbare urbana pentru locuitorii orasului sau turisti care sa aiba ceva original, placut, pe ruta lor (aleea teilor, crescatorie de cai/struti/pasari exotice/targ de animale/trag de produse locale, ateliere de mestesugari, expozitii in aer liber ale facultatilor de arta, arhitectura, agronomie, turism), parc de activitati al facultatii de sport, traseu de trasura in zona de parc, traseu senzorial pentru copii la fel in zona de parc, mici plantatii de levantica, trandafiri cataratori, flori locale – vizitabile, cu cumparare. Ca asa simti ca merita sa locuiesti intr-un oras. Plus o impecabila interfata de comunicare digitala cu primaria, sa aiba amplasate inclusiv in oras automate cum sunt cele de comandat pe la fast food, vezi o problema, faci poza, o urci, intra in sistem si ei trimit echipa sa rezolve, ai o cerere – o lasi direct prin acele dispozitive, primesti numar cand sa mergi sa iti iei raspunsul sau actul cerut. Sa mai zic (sa mai bat campii – cum vor considera unii). Pt salubrizare masini mai mici, deoarece avem strazi mici si nu e necesar sa se plimbe magaoaia din care curge zeama de pepene prin jumatate de oras, colectare eficienta si “invizibila”, adica vezi doar treaba facuta, nu se trezeste o strada intreaga de la baraieli, urlete si bubuieli de tomberon, separare si reciclare la compania de salubritate (da, exact! daca vreti sa stam acasa sa spalam gunoaie, oferiti un ghiseu separat, le depunem noi si dati un voucher de reducere la plata serviciilor voastre!)… toalete publice din zidarie, cu apa curenta si curatenie la fel, cu o taxa minima/modica, diferentiata (turisti vs locuitori oras) sau nu, automate cu suveniruri (plase de panza, magneti, alte obiecte mici), automate de lapte, oua, gustari dulci si sarate – la costuri sub cele din magazin, ca doar la automat economisesti salariul unui vanzator, nu il pui ca sa te imbogatesti tu cu acea diferenta… zile de picnic in parc, zile de vorbire publica in parc, puncte de inchiriat role, trotinete, mingi, alte jocuri pt exterior, la pret normal, nu de “antreprenor lacom” etc…
Acest articol nu este altceva decit un articol reclama nu stiu cine este in dividul din poza dar mie personal nu imi inspira nici cea mai mica incredere.
Pretul unei marfi este dat de cerere si oferta,iar acum la asa numitele apartamente de 50 de metrii patrati cam cit o garsoniera comunista dintr un bloc facut de comunisti dupa 1987 oferta este mai mare decit cererea.
Insasi acest articol reclama este o dovada in acest sens.
Acesti indivizi inclusiv cel din poza vor sa induca ideea ca acum trebuie cumparat un apartament deoarece miine se va scumpi sau nu se va mai gasi.
Nimic mai neadevarat,nu se va scumpi nimic ci doar se va ieftini,se va ieftini deoarece unii care au construit pe credit trebuie sa vinda pentru ca banca nu ii asteapta,si atunci vor scadea la pret.
Iar in viitorul foarte apropiat fiind pe piata din ce in ce mai multe ,,apartamente,, vor aparea si reduceri consistente.
Aici sintem in RO unde veniturile marii majoritati sint cum le stie toata lumea,iar multi din cei plecati in vest si care aveau de gind sa cumpere imobile in tara s au razgindit si au cumparat acolo,unde accesul la credite este mai facil si dobinzile sint mult mai mici,unde piata este mai asezata si unde preturile sint in foarte multe locuri mult mai mici.
Si deoarece s au saturat de ,, raiul ,, din tara acelasi de 32 de ani si de perspectiva ca nimic nu se va schimba in bine aici,nici peste o suta de ani.
Si ceea ce este foarte deranjant este acea insistenta prin care cei din domeniu impreuna cu presa prezinta o situatie neadevarata pentru ai induce in eroare pur si simplu pe doritorii de apartamente.
Pretul nu este cel cerut de vinzator ci cel oferit de cumparator,iar la noi nici cel de la notar in unele cazuri,din mai multe motive nu este cel adevarat.
Nu va dura mult si piata se va aseza si la noi iar lumea se va mai destepta si nu se va mai arunca asa de repede la credite pe 35 de ani pentru un apartament discutabil.
Plus tendinta accentuata din cauza pandemiei de mutare in zona rurala la casa cu curte si la preturi cu mult mai mici.
-
@hoffman Timisoara are populatia masiv in crestere, absoarbe din toate zonele tarii. Deci nu se va ieftini nimic, nu spera degeaba.
-
Ai dreptate, doar inca ceva: piata nu e libera, ci manevrata de practici despre care se stie si se inchid ochii. Gen interpusi ce apar proprietari si incaseaza chirii la negru, ei locuind in vila in Dumbra’fița, sau cate un desemnat care gestioneaza cam tot asa mai multe apartamente ale celor plecati inafara. Si asta e doar la scara mica, insa adunat pic cu pic, afecteaza piata. Mai adauga birocratia si taxarea excesiva la vanzare, introdusa de ceva ani, rezulta ca in loc sa aiba mobilitate dupa nevoi, omul va ramane intepenit cu ce detine deja, ca la orice miscare, iese in pierdere. Alora cu constructii noi le convine, ca daca apartamentele vechi nu ies la vanzare prea multe, nu le fac concurenta la paiantele lor… chiria iara, daca e la negru, taie orice competitivitate deschisa, ramane pe baftabsi cunostinte… PLUS ca ai oameni masiv in oras care nu au flotant si nu iti voteaza aici. Dar locuiesc aici, si la masuri adoptate, vezi aglomeratii si parcari, sunt luati in calcul – ca efect. Un fel de migranti… locali. Imobiliarele, am mai zis, sunt doar in pozitie pentru tunuri si investitii salbatice la scara mare – ce sunt abia la inceput inca. Gen cartiere, cladiri de birouri, parcuri industriale, blocuri individuale – babilonia din capitala este reperul la care ne putem gandi. Se va umple spatiul pana ce te uiti pe geam si vezi ecranul de la laptopul buyerului de la firma… Nu de tranzactii cu apartamente individuale le arde acum imobiliarelor, desi despre asta vorbesc. Maxim cat se baga pe rezidentialele noi, atat, desi alea cred ca merg pe credite si pe ceva combinatii cu angajatorii fericitilor chiriasi sau platitori de rate. Vor intra desigur tot imobiliarele sa culeaga ce am zis mai la inceput, apartamentele gestionate in numele altora, cand se sistematizeaza piata, ca va cumpara o firma de la 20 de mostenitori ai unira ce inchiriau cu țârâita, si isi face holding de imobiliare, inchiriaza ea la ce pret vrea, apoi mai aduna alte si alte proprietati. Deja a inceput si fenomenul asta, dar e discret, inca. Acuma e faza pe “mari investitii” si fatade modeste dar eroice pt cei cu imobiliarele 🙂 Ca trebuie adusi oameni noi carora sa le inchiriezi mai tarziu deci aduci companii si managementul lor mai intai.
-
Pertinente observatiile! Daca faci un calcul, nici nu ai urca mult peste zero profit daca ar fi sa inchiriezi legal. Asta cel putin la un numar de cateva locatii. Probabil ca de la cateva zeci in sus incepe sa se schimbe treaba.
-
-
Sunt intru totul de acord cu tine vis a vis de tipul din poza,e exact genul aluia de la Radisson,care in urma cu cativa ani prostea lumea la greu vanzandu-le iluzii.Cunosc persoane care si acum platesc rate la banca pentru un apartament invizibil.In alta ordine de idei,decat sa stau intr-o “colivie” la oras,mai bine la tara,cu terenul meu,pisica si catelul in ograda si fac exact 15 minute pana in centrul orasului.
-
Nu zic ca nu ai dreptate, doar ca daca destui vor face ca tine, la infrastructura orasului, in curand cele 15 minute vor fi o ora si 15 minute.
-
S-au scumpit materialele de constructie. Perfect!
Cu ce afecteaza asta cresterea preturilor apartamentelor construite acum 1-2 ani sau a celor din perioada comunista, care isi aniverseaza 50-60 de ani de existenta imbalsamate cu mix de mirosuri de traspiratie ranceda si fasole gatita mocnit de fac si dihorii sa se rusineze, in care constati ca esti singurul de pe casa scarii ce persista in stupizenie sa se spele, asteptand apa calda ce pare sa vina de undeva de pe langa Lugoj?
Cu ce afecteaza asta apartamentele cu scurgerile avand perioada de viata depasita sau instalatia electrica de aluminiu corodata in care te simti ca un minitehnicus incercand sa rezolvi constantele probleme ce apar pentru ca vajnicii locuitori ai blocului nu vor sa faca o revizie generala pentru ca e scump desi cu mandrie iti prezinta vastele domenii de 50mp pe care le stapanesc, cumparate in ’90 la pret de franzela si devenind mari proprietari?
Cu ce afecteaza asta agentii imobiliari de ajung sa adauge la pretul cerut de proprietar inca niste mii bune ca apoi sa te informeze cu seninatate ca trebuie platit si comision?
Cum altfel, sa incerci sa induci ideea ca trebuie sa cumperi, daca nu prin postarea de astfel de articole, prin postarea de anunturi cu imobile inexistente la care le tot cresti pretul sa iese bine la “statistica”?
Oare de ce de toate aricolele astea prezinta mari specialisti in imobiliare aka “agenti imobiliari” si nu prezinta realitatea pietei raportata de Institul National de Statistica cu numarul real de tranzactii si preturile reale de tranzactionare?
Ce sa vezi? NU cumpar! Mai cresteti un pic pretul, poate ma razgandesc!
-
Foarte adevarat bine punctat acesti ,, mari specialisti ,, in imobiliare au impresia ca chiar toti putem fi prostiti de manevrele lor dolosive,intradevar prosti sint destui,sint multi prea multi in societate si pe viitor vor fi si mai multi,scoala devine din an in an mai slaba,inclusiv asa zisele facultati,nu intru in amanunte,dar cit de redus sa fi ca sa dai 80 000 de euro pe un asa zis apartament intr un snop de blocuri inghesuite unele in altele,intre betoane cind cu vreo 30 000 de euro cumperi o casa decenta la tara cu curte cu gradina de vreo 2000 de metrii patrati,iti mai faci incet incet si o piscina mai pui un pavaj mai niste flori mai niste pomisori mai aduci un catel,o pisica,vreo gisca rata etc chiar vreo caprita,cum iti place,magazine profi sint cam peste tot,chiar daca nu sint la nivelul lui lidl poti sa faci cumparaturi si de la ei,daca ai ceva banuti iti cumperi si o masina electrica si duci o viata buna impreuna cu familia,la aer curat nu intre betoane si aglomeratie.
Trebuie doar sa gindesti putin,iar pe masura ce produci bani din salariu sau vreo afacere iti transformi casa asa cum iti doresti,chiar lucrind singur la ea,inveti pe parcurs,scapi de asa zisi meseriasi care lucreaza incet,prost si scump.
Acesta este viitorul,cine nu intelege va pierde pe toate planurile. -
Cand cresc preturile la materiale de constructii repede cresc preturile la apartamente, cand euro scade putin, cresc preturile ca sa reflecte valoarea in lei, ca s-au depreciat fata de leu, cand creste euro, creste iar pretul, doar creste euro, cresc toate preturile.
Aici e o mafie, incepand cu dezvoltatorii care in cardasie cu statul si bancile au intins o cursa “capitalista” oamenilor disperati sa aiba o casa a lor, care vor o familie si o casa.
Programul Prima Casa, Noua Casa etc pare facut pentru cei ce vor prima lor casa dar e de fapt pentru dezvoltatori (prietenii guvernelor ce se tot perinda si banci). Teoretic ajuta si e benefic daca nu ai bani sa iei un apartament, o casa cu banii jos, dar practic pretul e umflat mult de dezvoltator a carui marja de profit e uriasa, si stiind ca nu poti plati sumele alea mari pe locuinta cu banii jos, vine statul si banca care se fac ca te ajuta sa iti iei acea locuinta la suprapret, tinand prin aceasta creditare pacatoasa preturile sus. Ei inlesnesc acordarea de credite, pentru ca dezvoltatorul vinde la suprapret, iar banca castiga mai mult, la sume mai mari imprumutate. Toti castiga, dezvoltatori, agentii, notari, banci, unii guvernanti poate, pentru ca aproband niste legi pentru samsarii astia poate primesc si ei partea leului, mai putin bietul cumparator, el e fraierit de acest sistem mafiot.-
Nu va lasati manipulati exista formule de calcul eu in urmaresc pe Iancu Guda pe care vil recomand. Valoarea rela numita si valoare investionala e: Formula care trebuie folosită este foarte simplă: chiria lună x 12 luni x 15 ani – 20% (taxe, uzură morală) Restu e cancan
-