Prezentarea de modă „Frumuseţea în Grecia preistorică”, un eveniment select, a fost special creat pentru a promova expoziţia cunoscutului arhitect german. Rochiile au fost realizate de Eli Lăslean, în Casa de Modă Ellis. Colecția vestimentară produsă de arădeancă a fost gândită și creată să reproducă câteva dintre ţinutele vremii, aşa cum şi le-a imaginat designerul de modă. Cele opt manechine au purtat o serie de bijuterii realizate de Aldona Pintea din Timișoara, iar machiajul delicat a fost recreat de Kelly Image.
„Aţi văzut o prezentare inspirată din lumea Greciei antice. Sunt posibile vestimentaţii purtate în acea perioadă. Sunt aspecte şi de arheologie şi de cercetare făcute de cunoscutul arheolog, legate de celebra diademă din comoara lui Priam. Sunt doar presupuneri legate de modele, realizate mai ales pe baza inventarelor funerare. Pentru că nu avem certitudinea legată de cum arătau acele vestimentaţii, am preferat să mergem într-o perioadă nu foarte apropiată, dar despre care avem mai multe informaţii legate de vestimentaţie”, a declarat Andrei Bălărie, muzeograf în cadrul Muzeului Naţional al Banatului Timişoara.
Expoziția „Heinrich Schliemann – Descoperitorul Troiei”, deschisă la Muzeul Național al Banatului Timișoara, poate fi vizitată până pe data de 25 februarie 2018, de marți până duminică, între orele 10- 18. Expoziția cuprinsă în ”Proiectul minimal al evenimentelor culturale 2017”, reprezintă o colaborare cu Muzeul de Pre- și Protoistorie din Berlin și aduce în prim plan viața și cariera marelui arheolog Heinrich Schliemann (1822-1890).
Vizitatorii pot vedea colecția de obiecte și manuscrise personale a celebrului descoperitor german donată muzeului din Berlin, precum și artefacte unice, alese din descoperirile făcute la Troia și Micene. În cadrul acestei expoziții poate fi admirată măestria orfevrăriilor care au creat obiectele din așa numită „comoară a lui Priam”, aduse în replică la Timișoara, orginalele aflându-se la Muzeul de Artă Puskin din Moscova.
Aducerea acestor bunuri muzeale de excepție a fost posibilă datorită fondurilor generoase alocate de către Consiliul Județean Timiș și a strânselor legături culturale și științifice dintre Muzeul Național al Banatului și Muzeul de Pre- și Protoistorie din Berlin. Expoziția se adresează publicului larg și are ca obiectiv prezentarea unei personalități de marcă a arheologiei, care prin dedicația lui a contribuit masiv atât la fundamentarea metodelor de cercetare, cât și la prezentarea rezultatelor acestora tuturor iubitorilor de istorie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!