Că tot sunt la modă sondajele în sânul coaliţiei aflate în opoziţie, liderul liberalilor timişeni, Nicolae Robu, a iniţiat şi el unul. Sunt sau nu de acord cu proiectul regionalizării ţării cei peste 6000 de prieteni pe care îi are pe Facebook? Asta a vrut să afle senatorul Robu. Reacţia a fost rapidă, iar procentul covârşitor. În numai două ore, preşedintele PNL Timiş a putut afla că 75% dintre respondenţi nu sunt de acord cu ideea portocalie a regionalizării ţării.
Prilej de insomnii pentru PDL? După procentul celor cu răspunsuri negative, aşa s-ar spune. Tot Robu recunoaşte însă că, de răspuns n-au răspuns decât vreo 40 de prieteni de pe Facebook, în condiţiile în care rectorul Universităţii Politehnica Timişoara are o listă de aproape 6000 de prieteni pe cele trei conturi deschise pe reţeaua de socializare. Cum asta înseamnă că numărul contestatarilor regionalizării se ridică de fapt la exact 30 dintre persoane, e de presupus că democrat-liberalii nu au a se îngrijora foarte tare de vreo împotrivire a internauţilor, fie ei şi prieteni pe Facebook al liderului PNL Timiş, Nicolae Robu.
Liberalii nu renunta la candidatura lui Nicolae Robu la Primaria Timisoara
Citiți principiile noastre de moderare aici!