Născut la Oradea, regizorul a trăit în Timișoara de la nouă ani. Fiu de regizor, și-a petrecut copilăria în culisele teatrului. A absolvit un liceu cu profil real ale cărui rigori le-a resimțit ca pe o „pereche de pantofi străină”, după cum spunea el însuși. A absolvit în 1995 secția regie teatru a Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică din București, la clasa prof. Valeriu Moisescu.
Cariera sa, începută la Teatrul Național din Târgu-Mureș și continuată, următorii 28 de ani, la Naționalul timișorean, a demonstrat că identitatea sa artistică îi aparține pe de-a-ntregul, spectacolele sale, de la prima montare – „Femeia-șarpe” de Carlo Gozzi, până la cea din urmă – „Săptămâna luminată” de Mihail Săulescu purtându-i amprenta unică: o mare sensibilitate care l-a rănit mai mereu și pe care învățase să o ascundă în spatele unui simț al umorului unic, un umor care îi va purta mereu amprenta, dar și în spatele unei nerăbdări aspre. Cu adevărat, în spatele glumei sau a asprimii s-au aflat întotdeauna o mare delicatețe și o mare fragilitate pe care le-a distilat în spectacolele lui, dar și opinii pe care, în spectacole și în afara lor, le-a exprimat mereu cu toată convingerea.
Ion-Ardeal Ieremia a fost o prezență integră și efervescentă a Timișoarei și a Teatrului Național pentru care a luptat în toate modurile pe care le-a putut imagina – ca artist, ca locuitor al orașului, dar și din poziția de consilier municipal și, mai apoi, din cea de secretar de stat în Ministerul Culturii.
„Astăzi (n.r.-miercuri), începând cu ora 18:00, la casa mortuară Memora Eterna din Săcălaz, ne luăm rămas bun de la regizorul Ion-Ardeal Ieremia. Teatrul Național din Timișoara a beneficiat aproape trei decenii de spiritul, de inteligența și de loialitatea sa, iar pentru asta îi vom fi recunoscători mereu. Înmormântarea va avea loc joi, 4 ianuarie, la ora 14:00, în cimitirul din Săcălaz”, au transmis, miercuri, reprezentanții Naționalului.
„Cu inima grea, eu, soția lui Ion Ardeal Ieremia, vă anunț că astăzi de la ora 18 avem ocazia să ne luăm rămas bun de la cel drag nouă. Vă așteptăm să vă alăturați nouă în acest moment dificil. Înmormântarea va avea loc mâine la ora 14 la cimitirul din Săcălaz. Va mulțumesc pentru gândurile și sprijinul vostru!”, a transmis actrița Claudia Ieremia, soția regretatului regizor.
Pe aceeași temă:
A murit regizorul timișorean Ion Ardeal Ieremia, fost secretar de stat în Ministerul Culturii
Citiți principiile noastre de moderare aici!