În curând, se va trece la construirea suprastructurii, care va fi urmată de realizarea fațadei și a finisajelor. UBC 2 va avea 11 etaje, o suprafață de 18.000 mp și va respecta standardele clădirilor verzi pentru certificarea LEED, la fel ca și celelalte șase imobile de birouri clasa A din ansamblul Openville.
Primii doi chiriaşi ai clădirii sunt Ness Software Engineering Services şi policlinica REGINA MARIA, care funcționează, în prezent, în incinta Iulius Mall Timișoara.
Finalizarea lucrărilor la UBC 2 este prevăzută pentru ultimul trimestru al acestui an. Până la finalul lui 2016, vor fi inaugurate spații office cu o suprafață totală de 33.000 mp.
Prima fază de dezvoltare a Openville se va încheia în ultimul trimestru din 2017 şi va cuprinde 80.000 mp de birouri clasa A, o zonă de retail adiţională şi cel mai mare parc suspendat din România.
Citiți principiile noastre de moderare aici!