Prima ediție a Târgului „Produs în Banat” are loc în perioada 20-22 mai 2022 în incinta la Iulius Town Timișoara, zona Iulius Expo și parcarea VIP. Evenimentul este organizat de GAL Colinele Recaș alături de Auchan, MMTCG, GAL Timișoara, ADI Zurobara și GAL Timișul de Centru.
Târgul nu va aduce doar preparate și producători locali, ci va promova și cultura bănățeană, valori și modele de urmat. Astfel, echipa MMTCG va organiza evenimente pentru cei mici, iar Asociația Pro Datina și invitații săi vor cânta în fiecare seară, pe parcursul celor trei zile de târg.
Dintre artiștii de renume ai folclorului bănățean invitați la Târgul „Produs în Banat” fac parte soliștii Zorica Savu, Ciprian Pop, Doriana Talpeș, Florin Boita, Felicia Stoian, Ioan Surdu, Maria Coman, Bogdan Firu, Loredana Sur, Ileana Colțan alături de ansamblurile folclorice Doina Timișului, Ghiocelul, Cununa Timișului, Pro Datina, Flori din Câmpie, Junii Timișului, Școala De Dans Maria Și Marius Ursu și formațiile Maria Didraga Band, Pera Todorovici și Tamburașii, Taraful Pro Datina și Orchestra Junii Timișului.
Târgul „Produs de Banat” este organizat cu sprijinul Consiliului Județean Timiș.
„Toți locuitorii Banatului, și nu numai, sunt conștienți și trebuie încurajați că atunci când au de cheltuit o sumă de bani, să o facă astfel încât o parte din această sumă să rămână pentru dezvoltarea comunității în care trăim. Doar împreună putem spera la un viitor mai bun”, declară Cătălin Tiuch, președinte GAL Colinele Recaș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!