Eva Andreaș a ocupat funcția de șef serviciu Relații Internaționale la Consiliul Județean Timiș. Aceasta a fost șef birou Relații Internaționale în cadrul Secretariatul General al Guvernului cât timp Sorin Grindeanu a ocupat funcția de prim-ministru. Marți, 29 august, Eva Andreaș a fost învestită în funcție și a depus jurământul.
„Această numire mă onorează, dar aduce și o responsabilitate imensă. Deși am experiență în administrația publică, această funcție este o provocare. Am convingerea că în toate aceste activități mă voi putea baza pe sprijinul și colaborarea dumneavoastră. Doresc să fim o echipă și să întărim în practică unul din principiile de bază ale Instituției Prefectului: aplecarea către cetățean. Pe cetățenii județului Timiș îi asigur de întreaga mea deschidere”, a spus Eva Andreaș.
La învestire au fost prezenți reprezentanți ai MAI, președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, dar și cei doi vicepreședinți, Roxana Iliescu și Traian Stancu, primarul Timișoarei, Nicolae Robu și alți conducători de instituții din Timiș.
Mircea Băcală a ocupat funcția de prefect timp de cinci ani și a schimbat șapte guverne. Ultima perioadă completă în funcția de prefect este de un an și opt luni, Băcală ocupând funcția din care a demisionat din decembrie 2015.
Citiți principiile noastre de moderare aici!