Color the Village (Colorează Satul) se numește proiectul prin care zeci de case din localitatea care acum se numește Eftimie Murgu (fostă Rudăria până în anii 70) vor fi vopsite de voluntari care răspund apelului celor de la Acasă în Banat.
Prima casă, numită și “turcească”, pentru că este amplasată pe locul fostei geamii, este o veche casă de munte, amplasată chiar într-o intersecție din vatra veche. Sâmbătă, voluntarii au fost acolo…
„Intervenția a fost una foarte dificilă pentru că suprafața casei este foarte mare și noi am vrut să facem mai mult decât o simplă zugrăvire și să reparăm fațada deteriorată, cu metode tradiționale. Pe lângă asta, nu am putut să trecem peste faptul că, pridvorul prăbușit afectează atât structura casei cât și aspectul ei. De aceea ne-am hotărât să îl refacem, folosind piatră de fundație, fiind o muncă deosebit de grea. Totodată am făcut și o curățenie generală și am eliberat spațiile de la drum care contribuiau la un aspect ponosit. În sprijinul nostru l-am avut pe primarul Mihai Vladia care ne-a asigurat masă pentru voluntari, materialele de construcție, sculele și uneltele, și s-a asigurat să avem toate condițiile pentru a putea să ne facem treaba. Iar în pauzele când nu a avut de organizat, a lucrat cot la cot cu voluntarii”, transmit cei de la Acasă în Banat.
Proiectul este unul al asociației Acasă în Banat și al Primăriei comunei Eftimie Murgu din Caraș-Severin. Proiectul Color the Village/ Colorează Satul își propune să mobilizeze deopotrivă voluntari și locuitori ai comunei, care să renoveze și văruiască zeci de case. Planul organizatorilor este ca în trei zile să văruiască și să renoveze 30 de case.
„După această intervenție – poate cea mai dificilă din proiect – suntem foarte optimiști că pe 20-22 iunie, localitatea Eftimie Murgu va avea parte de o transformare unică!”, transmit cei de la Acasă în Banat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!