Scopul proiectului a fost de a oferi şansa la o viaţă decentă, în comunitate, pentru şase beneficiari ai Fundaţiei „Pentru Voi” din Timişoara şi de a demonstra că şi persoanele cu dizabilităţi intelectuale severe pot trăi în mijlocul semenilor lor, fără a fi segregate în instituţii în care deseori sunt private de drepturi fundamentale.
„Ne bucurăm că, în ciuda crizei economice, am reuşit să ducem la bun sfârşit un proiect unic în România, oferind astfel posibilitate unei vieţi decente în comunitate pentru şase persoane cu dizabilităţi intelectuale severe. Casa este rezultatul eforturilor conjugate ale unor organizaţii diferite ca misiune, autorităţi, companii, cetăţeni ai Timişoarei care fie au muncit voluntar pe santier, fie au direcţionat 2 % din impozit către Fundaţia „Pentru Voi”, a declarat Laila Onu, directorul general al Fundaţiei „Pentru Voi”.
Construcţia, cu suprafaţa locuibilă de 170 mp, este dotată cu cinci dormitoare individuale, o bucătărie, o cameră de zi şi două băi. Această locuinţă este o alternativă la viaţa din instituţiile rezidenţiale, în condiţiile în care familia nu mai face faţă provocărilor pe care le aduce o persoana cu dizabilităţi intelectuale severe. Beneficiarii Casei Cristian îşi pot face cumpărăturile, au acces mai bun la serviciile din comunitate, dar, mai ales, pot spune că se simt „acasă”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!