O primă parcare etajată de cartier a fost promisă de primarul Timișoarei în primele zile din februarie 2018. Inițial, de documentație ar fi trebuit să se ocupe SDM, despre care edilul-șef spunea că are proiectanți și tot ce trebuie, dar SDM a pasat proiectul unei firme din Cluj. Proiect la care se lucrează de câteva luni bune și care încă nu este gata. Terenul vizat se află pe strada Martir Claudiu Vârcuș, dar primarul a decis să renunțe la ideea de a ridica acolo o parcare etajată, deși a promis-o vreme bună fără să vadă suprafața în discuție. Spune că cei ce locuiesc în zonă nu-și doresc o construcție între blocuri, iar investiția nu merită, pentru că ar însemna doar vreo 15 locuri de parcare în plus.
„Nu mai facem parcare între blocuri în Calea Girocului. Nu vor cetățenii și au dreptate. Am fost la o discuție cu ei acolo, numărul de locuri care se câștigă prin parcare pe două niveluri este prea mic ca să merite să o facem pe două niveluri. Ca să faci o construcție trebuie să te îndepărtezi de zidurile blocurilor, la o distanță care determină pierderea unui număr mare de locuri, că se îngustează totul față de situația actuală. Se poate face, numai că pe două niveluri vei face cu 15 locuri mai mult decât poți amenaja pe un singur nivel la sol. Și atunci nu merită cheltuiala suplimentară și toate complicațiile, ca să câștigi 15 locuri la 100. Când câștigi 15 la 15, înseamnă dublare. 15 la 100 nu merită. Oamenii sunt reticenți să vadă o construcție într-un spațiu cu care s-au obișnuit să fie liber. Le-am promis că renunțăm la idee”, a explicat Nicolae Robu pentru tion.ro.
Prin urmare, pe str. Martir Claudiu Vârcuș, de unde au fost demolate câteva construcții ilegale, va fi amenajată o parcare simplă.
În urmă cu mai bine de un an, primarul anunța că face, de fapt, trei parcări etajate în Timișoara. A doua ar urma să apară tot în zona Calea Martirilor, dar nu se știe exact unde este terenul, iar a treia pe str. Liniștei din cartierul Lipovei. Acum mai vrea una în Dacia, pe str. Ulmului, unde a început demolarea de garaje.
„Pe dreapta analizăm să vedem și 100% facem parcare supraetajată în Dacia. Pe Liniștei o să ajungem la detalii. În Dacia, 100%, facem unde e plin de garaje, a început săptămâna trecută demolarea. E teren mare, e mare acolo, ies multe”, a mai spus Robu.
Proiectele vor fi identice, fiecare parcare urmând să aibă un nivel „ușor subteran, aproximativ demisol” și un etaj la nivelul solului.
Articole pe aceeași temă:
http://www.tion.ro/proiectul-primei-parcari-etajate-a-primariei-timisoara-gata-in-aprilie/2212166
http://www.tion.ro/garajiada-lui-robu-acum-si-in-cartierul-dacia-39-de-garaje-puse-la-pamant/2223694
Citiți principiile noastre de moderare aici!