La Gala Excelenței 2018 au fost premiați 503 elevi din clasele V-VII, care au terminat anul școlar cu nota 10, patru elevi care au terminat examenul de bacalaureat cu nota 10, 39 de elevi care au fost premiați la olimpiade și concursuri internaționale, precum și 35 de profesori coordonatori. De asemenea, Primăria Timișoara a recompensat cu diplome și 38 de artiști, dar și studenți și tineri cercetători din mediul universitar timișorean, care s-au remarcat pe parcursul anului prin rezultate excepționale.
Printre cei 38 de artiști, între care se numără actori, muzicieni, restauratori, artiști plastici, scenografi, primăria a recompensat și doi fotografi din oraș, precum și un make-up artist. Astfel, au fost premiați Valentin Vâlcu (n.r. cel care deține o dronă și pagina de Facebook numită Eye in the Sky) și Răzvan Viționescu. Primarul Nicolae Robu susține că el a fost cel care i-a ales pe fotografi, pentru „fotografiile care umplu spațiul online”.
„Fotografii i-am ales eu, pur și simplu, în baza părerii pe care mi-am format-o despre ei, văzând cât bine fac Timișoarei, cu fotografiile care umplu spațiul online”, ne-a mărturisit Robu.
Pe diplomele fotografilor scrie „pentru extraordinara muncă depusă în arta fotografică și pentru contribuția adusă la promovarea valorilor culturale timișorene în țară și în străinătate”.
Potrivit listei primăriei, au fost premiați: Alexandru Ruja, Petru Ilieșu, Waitz Balthazar, Laurențiu Nistorescu, Olga Torok – actriță, Franz Kattesch – actor, Isolde Cobeț – profesoară de pedagogie teatrală, Simona Vintilă – actor și regizor, Iosif Todea – dirijor cor, Cristian Ardelean – bariton, Mihaela Faur – harpă, Corneliu Meici – trompetă, Dorin Ciubariu – clarinet, Tilă Vica Adorian – grafică, Ciprian Chirileanu – grafică, Gloria Grati – ceramică, Camil Mihăescu – restaurare, Matei Chioariu – actor, Sebastian Hamburger – compozitor, Gabriela Strugaru-Popa – make-up artist, Felicia Dorina Țonea – pian, Camil Mara – solist vocal, Iosif Șanta – clarinet, Dragoș Zăhărescu – pian, Carmen Cojocaru – solistă balet, Luana Uncruțiu – actriță, Cristian Brătoiu – actor, Radu Popescu – actor, Benedek Levente – grafician și artist plastic, Albert Alpár – scenograf, Ovidiu Vuia – pictor executant, David Alina Lavinia, Cosmin Miulescu, Mihai Olteanu, Rodica Pop, Răzvan Viționescu și Valentin Vâlcu.
La capitolul „Cercetător eminent 2018” s-au remarcat două persoane: Mircea-Bogdan Rădac de la Universitatea Politehnica și Marian Neagul de la Universitatea de Vest.
Potrivit PMT, 503 elevi din clasele V – XII au obținut media generală 10 în anul școlar 2017-2018, iar patru au avut 10 la examenul de bacalaureat. Este vorba despre Dragoș Ciortea, Diana Dehelean, Ștefan Pîrje și Silvia-Elena Stroe, cu toții de la Liceul Teoretic Nikolaus Lenau.
Citiți principiile noastre de moderare aici!