Asocierea de firme Audiotech Multimedia Group (lider) – Codo Solutions SRL urmează să transforme Cinema Timiș într-un centru pentru activități culturale. Audiotech Multimedia Group lucrează și la proiectul de reabilitare pentru Cinema Studio.
Odată reabilitat, cinematograful din centrul Timișoarei va avea o sală multifuncțională, un bar, trei săli interactive și grupuri sanitare care vor avea pe pereți „panouri decorative cu licheni”. Așa scrie în proiectul tehnic adoptat de consiliul local. Va fi păstrat și recondiționat travertinul roșu de pe pereții și stâlpii din foaier și de pe stâlpii de pe holurile de evacuare, iar sala de spectacole va avea aceeași formă, dar cu scaune noi. În plus, va fi amenajată o grădină verticală înaltă de șapte metri, pe aproape 90 de mp de „zonă verde pe suport vertical într-un cadru arhitectonic mineral”.
Pentru transformarea Cinema Timiș, municipalitatea a pus la bătaie aproape 20 de milioane de lei, cu TVA. Dacă lucrările merg conform planului, Cinema Timiș ar trebui să se redeschidă cu noua înfățișare în 2023, an în care Timișoara va fi Capitală Culturală Europeană.
Lucrările vor fi supravegheate de diriginți de șantier angajați de Primăria Timișoara din sursă externă. Asistența tehnică a diriginților de șantier va fi asigurată timp de 13 luni de la începerea lucrării. Pentru aceste servicii, Primăria Timișoara plătește 65.240 de lei fără TVA, echivalentul a puțin peste 13.000 de euro.
Pe aceeași temă:
O singură firmă vrea să reabiliteze Cinema Timiș. Cu 4 milioane de euro, va avea grădină verticală
Trimite articolul
XDeja ???
Deja ???
Cum ? Fara studiu de fezabilitate , de oportunitate , de mai stiu eu ce .? Nu se poate ! In ceea ce priveste lichenii i cred ca au crescut deja acolo de cand cinematograful este inchis
Bani aruncati pe fereastra.
Nu va marge nimeni acolo.
Dar vor fi noi si noi posturi de directori, administrartori, portari, economisti, juristi…
Si va mirati ca vor creste impozitele…