Odată cu adoptarea bugetului local pe anul 2017, consilierii locali au fost de acord să aloce și 1,2 milioane de lei către Spitalul de Boli Infecțioase, pentru ca reprezentanții unității sanitare să poată plăti măcar utilitățile.
„Unul dintre amendamentele importante de la buget s-a referit la alocarea a 1,2 milioane de lei pentru plata utilităților Spitalului de Boli Infecțioase «Victor Babeș», care se află în momentul de față la negocierea unui contract cu Casa de Asigurări de Sănătate și care are probleme reale cu arieratele”, ne-a declarat viceprimarul Dan Diaconu.
Noile fonduri nu schimbă însă cu mult situația în care se află instituția de lângă Pădurea Verde, care este posibil ca de luni să nu mai accepte internări.
„Mulțumim primăriei pentru sprijin, dar contractul cu Casa de Asigurări nu are legătură cu ajutorul financiar de la primărie. Decizia noastră legată de contractul cu Casa și legată de neinternarea pacienților rămâne aceeași, până când vom rezolva într-un fel sau în altul contractul cu Casa de Asigurări”, ne-a declarat Voichița Lăzureanu, managerul spitalului.
Rămâne de văzut ce se va întâmpla luni și dacă până atunci se va rezolva problema cu Casa de Asigurări.
Articole pe aceeași temă:
Primarul Timisoarei si managerul de la Victor Babes – memoriu catre CJAS pentru salvarea spitalului
Spitalul de Boli Infectioase din Timisoara isi inchide portile. Nu mai sunt bani, numai datorii
Citiți principiile noastre de moderare aici!