Oficialii instituției de pe C.D. Loga plănuiesc să construiască două creșe noi, una în nordul orașului, iar alta în sud, cu finanțare europeană și locală. Nu demult au fost lansate și licitațiile pentru serviciile de proiectare, atât pentru creșa din nordul orașului, cât și pentru cea din sud.
Muncipalitatea a scos la licitație „servicii de proiectare și asistență tehnică din partea proiectantului pentru investiția SF+PT construcție clădire cu destinația creșă în zona de nord”. Imobilul va fi ridicat pe strada Ion Ionescu de la Brad nr. 1/E, se arată în invitația de participare.
„În baza contractului vor fi prestate servicii de realizare studiu de fezabilitate, inclusiv devizul general, proiect tehnic de execuție, documentația tehnică pentru obținerea autorizației de construire, asistența tehnică din partea proiectantului pe perioada depunerii cererii de finanțare, pe perioada de implementare a proiectului și asistența de specialitate – expert cooptat în comisiile de evaluare a ofertelor pentru atribuirea contractului de lucrări, astfel cum sunt acestea impuse în Tema de proiectare și Nota conceptuală. Toate documentațiile vor fi elaborate în conformitate cu HG 907/2016 în corelare cu prevederile Ghidului solicitantului POR”, se arată în anunțul de participare trimis către SEAP.
Contractul este estimat la aproape 160.000 de lei, adică puțin peste 34.000 de euro, iar documentația va trebui să fie gata în termen de 120 de zile de la iscălirea contractului. Ofertele pot fi depuse până în 8 mai, la ora 16, urmând a fi evaluate până la 8 noiembrie 2018, ora 18. Va câștiga firma care oferă cel mai scăzut preț.
O altă creșă ar urma să fie ridicată pe strada Cocea din Ciarda Roșie. Se caută și pentru aceasta proiectant, care va presta exact aceleași servicii, precum cele pentru creșa din nordul orașului. Municipalitatea este dispusă să plătească aceeași sumă pentru proiectare, aproape 160.000 de lei, adică puțin peste 34.000 de euro. În acest caz, ofertele pot fi depuse până în 7 mai, la ora 16, urmând a fi evaluate până în 7 noiembrie, ora 18. Va câștiga firma care oferă prețul cel mai scăzut.
Deși proiectul se află pe lista proiectelor prioritare prezentate de primărie pentru fonduri europene, în anunțul de participare trimis către SEAP la tip de finanțare apare „fonduri bugetare”.
Anul trecut au fost disponibile puțin peste 250 de locuri în cele 13 creșe din oraș, iar numărul cererilor a trecut de 600. Pe lângă ridicarea celor două clădiri noi, municipalitatea a mai trecut la amenajarea câtorva spații noi pentru cei mai mici dintre timișoreni.
Articole pe aceeași temă
http://www.tion.ro/peste-600-de-cereri-extrem-de-putine-locuri-la-cresele-din-timisoara/1838984
http://www.tion.ro/gata-cu-batalia-pentru-un-loc-la-cresa-in-timisoara-primaria-amenajeaza-spatii-noi/1772599
Citiți principiile noastre de moderare aici!