La începutul noului an școlar, primarul Nicolae Robu îi anunța pe profesorii și pe elevii de la Colegiul Național Bănățean că speră să finalizeze negocierile pentru cumpărarea clădirilor până la finalul anului.
„Noi am început de foarte multă vreme negocierile cu Episcopia Romano-Catolică pentru ca primăria să cumpere acele clădiri în care își desfășoară activitatea colegiul. Prețul inițial era unul pe care noi nu-l puteam plăti. (…) La ora actuală, eu cred că tot ce-a fost de lămurit s-a cam lămurit. (…) Sper ca acel lucru pe care ni-l dorim de la începutul primului meu mandat, și anume ca acest campus să intre în proprietatea municipalității, să se întâmple în următoarele circa două luni, cel târziu. Avem banii pregătiți pentru asta, dar procedura a fost foarte complicată. Consider că toate dificultățile au fost depășite la ora actuală și, drept urmare, suntem în linie dreaptă și în sfârșit vom putea achiziționa tot acest campus. Nu am lămurit detaliul dacă plata se va face în rate sau cu banii jos, dar, în oricare dintre formule, primăria poate face față. Este o prioritate pentru noi”, spunea Robu la începutul anului școlar 2016-2017.
Se pare că planurile primarului nu se concretizează totuși anul acesta. În viitorul plen, aleșii municipali vor discuta un proiect de hotărâre privind „prelungirea prin acte adiționale a contractelor de închiriere pentru imobilele în care funcționează Colegiul Național Bănățean împreună cu Liceul Teoretic «D. Obradovici» și pentru imobilul în care funcționează cantina Colegiului Tehnic de Vest”.
Chiria va fi de 15.000 de euro/lună pentru Colegiul Național Bănățean și pentru liceu, ca și până acum, iar pentru cantină municipalitatea va plăti 10.000 de lei/lună. Contractul va fi încheiat pe perioada 1 ianuarie 2017 – 1 ianuarie 2018 pentru Colegiul Tehnic de Vest, iar cel pentru CNB și liceu va fi valabil până în 1 noiembrie 2018.
Vă reamintim, primăria negociază de trei ani cu Episcopia Romano-Catolică, care vorbește pentru Ordinul Călugărițelor de la Notre Dame, pentru cumpărarea campusului școlar. Inițial, proprietarii au cerut 30 de milioane de lei, preț considerat mult prea mare de reprezentanții primăriei. În bugetul local pe anul 2016 au fost puși deoparte 4,8 milioane de lei pentru achiziția clădirilor.
Articole pe aceeași temă:
Negocierile pentru cumpararea cladirilor Colegiului National Banatean de catre primarie – spre final
Citiți principiile noastre de moderare aici!