Constituirea și statutul Asociației pentru Promovarea Timișoarei, cu sediul în Timișoara, pe str. Vasile Alecsandri nr. 1, au fost adoptate marți în Consiliul Local Timișoara. Structura se va ocupa de promovarea urbei pe mai multe paliere: turistic, economic, cultural și educațional. Reprezentanții primăriei speră că așa vor putea atrage și investitori, și investiții, și turiști, și forță de muncă calificată, dar și fonduri europene și multe altele.
În plus, Timișoara are multe resurse: „un înfloritor centru multietnic și multicultural, oraș universitar, un puternic centru economic și de inovare, cu o moștenire arhitecturală unică. Timișoara este primul oraș liber de comunism din România și Capitală Europeană a Culturii în 2023”, se arată într-un comunicat emis de municipalitate. Iar potențialul orașului nu a fost exploatat suficient în ultimii ani, consideră chiar primarul Dominic Fritz.
„Ultimii ani au demonstrat că acest uriaș potențial al orașului nu a fost suficient de mult exploatat. Timișoara a generat multe inițiative independente de promovare, neavând, însă, o voce suficient de puternică pentru ca orașul să devină mai vizibil și mai atractiv pentru oameni de afaceri, turiști, profesioniști de valoare etc. Promovarea orașului trebuie să fie rezultatul unui larg parteneriat între administrație, mediul de afaceri, mediul academic, societatea civilă și cetățenii Timișoarei, formând o punte între potențialul orașului nostru și utilizarea acestui potențial în beneficiul comunității locale. În acest sens, am propus constituirea Asociației pentru Promovarea Timișoarei. Asociația pentru Promovarea Timișoarei va fi punctul central responsabil pentru promovarea orașului Timișoara, pe plan intern și pe plan extern, prin dezvoltarea și implementarea unui concept integrat de marketing al orașului, dezvoltând o rețea extinsă de parteneri, voluntari și sponsori”, a explicat Fritz.
Cine sunt membri fondatori
Membri fondatori ai asociației sunt Municipiul Timișoara, Asociația Patronală Ho-Re (Hoteluri și Restaurante) Timișoara, Societatea Națională Aeroportul Internațional „Traian Vuia” Timișoara, Attrius Developments Srl (Iulius Town), Asociaţia Breasla Ghizilor. Alături de ei pot merge și alte asociații sau firme, care vor plăti o cotizație.
„Primăria Municipiului Timișoara, în calitate de inițiator și de principală parte interesată în realizarea obiectivelor acestei asociații cu scop public, își asumă o cotizație mai mare relativ cu ceilalți asociați. Pentru plata cotizației, propusă la valoarea de 250.000 lei, Primăria Timișoara se va folosi și de taxa hotelieră, taxă a cărei menire trebuie să fie chiar promovarea orașului”, mai spun cei din primărie.
Asociația pentru Promovarea Timișoarei are și câteva direcții în care va acționa, „pe termen lung, orientat strategic”:
- „1. Economic și de afaceri ‒ cu scopul de a influența deciziile companiilor de a se localiza în Timișoara, dar și de a sprijini economia locală cu oferte de promovare și consiliere;
- 2. Rezidențial ‒ cu scopul de a păstra și a atrage forță de muncă calificată, profesioniști bine pregătiți, proaspeți absolvenți de studii superioare, care să își dorească să locuiască și să lucreze în Timișoara;
- 3. Hub cultural – cu scopul de a promova Timișoara ca destinație culturală prin oferta culturală a anului 2023, dar și pentru a atrage organizarea în Timișoara de evenimente culturale de excepție.
- 4. Turism și gastronomie – cu obiectivul de a crește numărul de sosiri și de înnoptări ale vizitatorilor, de a furniza o ofertă de servicii turistice integrată și competitivă (servicii turistice, gastronomice, de transport, de organizare evenimente și congrese etc.)
- 5. Cercetare și inovare – cu obiectivul de a pune în lumină potențialul de centru de excelență și partener european în proiecte de cercetare, inovare și dezvoltare, al instituțiilor universitare, al centrelor de cercetare, al companiilor timișorene”.
Strategii și planuri
Scopul este ca asociația să devină „un lider local strategic pentru dezvoltarea, gestionarea și promovarea unitară a destinației Timișoara și va coordona eforturile de realizare și implementare a conceptului de «economie a vizitatorilor», care presupune abordarea complexă a promovării intereselor și imaginii municipiului și cetăţenilor săi”.
Conform aceleiași surse, asociația „va depune eforturile necesare în promovarea orașului ca”:
- destinaţie turistică atractivă;
- centru regional dinamic şi pol de dezvoltare economico-socială, care oferă multiple oportunităţi pentru investiţii;
- vechi şi renumit centru pentru studii, cercetare şi încurajarea iniţiativelor studențești;
- importantă poartă aeriană internaţională;
- centru cultural şi artistic activ şi creativ;
- oraş deschis, multicultural, cosmopolit şi primitor, care oferă condiţii şi şanse foarte bune pentru locuit, muncă şi trai.
Asociația va face strategii și planuri: strategia de brand, strategia pentru dezvoltarea Economiei Vizitatorilor; planuri anuale de marketing, comunicare şi PR; planuri anuale şi multianuale de măsuri şi acţiuni pentru dezvoltarea Economiei Vizitatorilor, iar angajații acesteia vor merge la târguri de turism și fel de fel de conferințe, pentru a reprezenta Timișoara.
Reprezentanții PMT ne mai asigură că „asociația va avea un efect de sinergie” între diverse servicii din cadrul municipalității și parteneri publici și privați interesați în promovarea orașului.
editor Dan Oancia
Trimite articolul
XAlta asociatie cu care veti sifona lovele …utava dumnezeu de gaozari
O mizerie!!! Nu da nimeni socoteala pentru atatia bani aruncati?! Nu reusiti sa duceti la capat proiectul Timisoara-capitala culturala si va faceti zilnic antireclama cu certurile si initiativele voastre aberante si mai infiintati o asociatie ?!
“care să își dorească să locuiască și să lucreze în Timișoara”Dar nu in intreprinderile pe care dezvoltatori locali le au dezvoltat cum este:Electromotorul,Dermatina,6 Martie,Solventul,Fabrica de zahar,Fabrica de ulei,Electrotimis,Optica Timisoara si sa nu uitam in ultimul rand UMT ul.Ca daca EL-Ba si Continentalul in speta UMT ul nu erau preluate de investitori straini ajungeau si ele cum au ajuns Industria lani,Fab Banatul si restul Dar ar mai trebui sa intre in atributile lor si promovarea activitati din primarie de a nu face nimic pentru oras si numai ABURELI
Prin asta se mai fac niste locuri de munca pentru cei cu carnet de partid. Se pare ca aceasta este singura preocupare o noii administratii: alungirea ciolanului, sa se ajunga pentru toata lumea. La aproape un an de mandat, tot ce a facut fizz a fost sa isi puna colegii in functii si asta chiar pastrandu-i pe cei ai robului. Ah si a sifonat de bani de la buget prin tot felul de porcarii de evenimente, asociatii si oengeuri de partid, dar si sub pretextul digitalizarii si artelor. Tare ma tem ca nu apuca in functie finalul de mandat.
Angajari pe banda rulanta pentru tineri useristi 🙂
E mai fain decat la ONG, nu?
Inca o schema pe linia “folosim resursele si taxele de la cetatenii orasului ca sa atragem pe altii dinafara, daca se poate sa se si mute aici”. Intre timp, cetatenii orasului, sub binefacerea neglijarii complete si a taxelor crescute, evenimentelor scumpe la buget, galagioase, care blocheaza strazi si plictisesc pe multi, a transportului in comun dezastruos, eventual a lipsei de caldura la iarna, a scumpirilor la gunoi, electricitate si ce mai vine odata cu ele – sunt “binevoitori” sa se care de pe-aici, eliberand numai bine locul pentru noii indivizi atrasi, ce vor locui avantajos cu domiciliul in alta parte, cu masinile inregistrate pe alte tari sai orase (sau doar cu trotineta pe aici). Cand se ridica flamura turismului, doar unii beneficiaza de ea… Nu am vazut pana acum sa creasca vizibil conditiile sau nivelul de trai local, in mod nediscriminat, pentru toti din acele zone. Unii se imbogatesc peste noapte, altora li se arata usa, prin diverse metode tacite. De unde cea mai buna promovare a orasului ar fi facut-o lucrurile bune ce vorbesc de la sine – aspect impecabil, oameni multumiti, evenimente artistice pe toate gusturile, o identitate locala distincta in horeca (firme locale, produse locale, aspect unic al unitatilor de deservire, preturi accesibile, chestii pe care nu le gasesti in alte parti si vii aici de dragul lor), asa ceva se ignora complet, sarindu-se in barca avantajelor absolut personale, cu asociatii si comitete si comisii unde sa se plimbe unii pe la alte adunari obosite, cu prospecte sub brat si cort promo in portbagaj, cu bannere de plastic, sa le zica 5 minute altora ca ce faina e Tm, dupa care sa traga o hora a prieteniei pe la dineuri festive de profil. Deja sunt strategic plasati rechinii, cu gheara pe hoteluri, apartamente de inchiriat, localuri de mancare si baute si cate si mai cate, ce vor inflori pentru a le scutura firfiricii din buzunar turistilor visati plin studii si planuri. Desigur, vorbim de particulari. Nu o sa vedeti hotel ridicat sau deschis de primarie, cantina turistica a primariei sau alte proiecte simple si directe, cu monetar clar “in luna de… am fost vizitati de atatia turisti, la bugetul local a intrat atat, care se vor regasi pentru timisoreni in construirea a cutare sau in reducerea costurilor la cutareanu serviciu public. Vaaai, blasfemie, asa ceva nu se face… Pana la alte asociatii din categoria “toaca banii, Jeane, si plimba-te la intalniri internationale”, sunt zile in care centrul arata ca Florida, adica plin de oameni in varsta sau foarte in varsta, forjati, artagosi sau doritori de a isi afisa prosperitatea evident turisti sau proaspat relocati aici – oare asta e un segment de public tinta pt turism? O fi. Se aud si multe discutii despre afaceri, renovari apartamente, lume care deodata are mai multe de inchiriat, le spoieste, le primeneste. Poate sunt afaceri oneste, cine stie… Dar miroasa a bisnitereala, e o foiala ca cea post 90, de figuri deloc prietenoase. Inca un val de smenuri… sper sa fie doar o impresie de moment, eronata, ce sa zic. Cu asa ceva nu faci calitate, dupa cum deschiderea de francize horeca una peste alta in centru nu inseamna nici pe departe ca ai muncit si gandit o identitate deosebita a orasului, care sa atraga turisti decenti. Iar eforturile de marketing sunt o fata morgana, poate iese ceva, poate nu, poate impachetam sa zicem ca a iesit, oricum nu se pot cuantifica usor, iar rapoartele se fac din pix foarte des.
-
Scriitura foarte buna, respect! Din pacate, este adevarat tot ce ati spus. Ati putea scrie editoriale, as citi cu multa placere.