Potrivit reprezentanților primăriei, în ultima perioadă calitatea serviciilor de curățenie stradală a fost „nesatisfăcătoare”. Ar fi fost transmise mai multe reclamații pentru coșuri pline, praf pe străzi și trotuare murdare atât în platforma dedicată, cât și la managerii de cartier. Din această cauză, Primăria Timișoara nu a recepționat toată suprafața planificată pentru curățenie.
„Chiar dacă în ultimii ani am văzut o îmbunătățirea a curățeniei din Timișoara, recunosc că sunt nemulțumit de cât de curat este orașul. Am decis să propun Consiliului Local să preluăm serviciul de salubrizare înapoi la municipalitate tocmai pentru a avea un mai mare control asupra modului în care se face curățenie în oraș. Pentru banii pe care îi plătim anual din bugetul local, din taxele și impozitele timișorenilor, Timișoara trebuie să arate mai bine”, a declarat primarul Dominic Fritz.
Contractul încheiat cu Brantner a expirat, teoretic, în februarie 2023, dar a fost semnat unul provizoriu cu același operator. În paralel, s-a lucrat la documentația în baza căreia să fie lansată licitația pentru un nou contract pentru salubrizarea stradală și deszăpezire, pe opt ani. Procedura cu valoare estimată de 218 milioane de lei, fără TVA, a fost lansată în martie 2024.
Au fost depuse două oferte: de la BRANTNER SERVICII ECOLOGICE – operatorul din prezent – și de la POLARIS M. HOLDING. Prima a depus și trei contestații. Acestea au fost respinse, dar licitația tot a ajuns anulată, pentru că niciuna dintre cele două oferte nu ar fi fost admisibilă.
Soluția: SDM
Pentru a rezolva această problemă, municipalitatea vrea să se folosească de Societatea Drumuri Municipale (SDM). În următoarea ședință de consiliul local vor fi și supuse votului două proiecte de hotărâre în acest sens: unul pentru studiul de oportunitate și unul pentru mandatarea AGA SDM cu inițierea demersurilor necesare operaționalizării noilor servicii.
„Odată aprobate proiectele de hotărâre, municipalitatea poate parcurge următoarele etape, astfel încât schimbarea operatorului să nu afecteze continuitatea serviciilor după mijlocul lunii martie, când expiră contractul cu societatea Brantner Servicii Ecologice. (…)
Timișoara nu este singurul municipiu care a decis preluarea serviciilor de salubrizare în regie proprie: recent, Primăria Reșița a anunțat același demers începând cu luna martie a acestui an”, transmit reprezentanții Primăriei Timișoara.
Trimite articolul
XAuaaa, cu Bratner a fost varzao tot orasul cu exceptia centrului.
S au mișcat prost. Pe mine mă deranjeaza faptul că încă avem acel strat de mâzgă/ praf pe langa bordura. Un exemplu elocvent în acest sens e pe Holdelor, sector Borzești ion Ionescu
Bratner firmă de oameni neserioși !