Viceprimarul Traian Stoia a povestit, vineri, că, în 2001, o femeie domiciliată în Germania a cerut Primăriei Timişoara să îi retrocedeze un imobil situat pe bulevardul Regele Carol I. Acea persoană pretindea că este moştenitorul legal al imobilului, însă nu a reuşit să depună în termenul legal toate actele la dosar, iar, prin urmare, Primăria Timişoara i-a respins solicitarea.
În continuare, femeia a acţionat municipalitatea în instanţă, iar în 2004 magistraţii Tribunalului Timiş i-au dat dreptate. Forţaţi de decizia definitivă şi irevocabilă a instanţei, primarul de atunci, Gheorghe Ciuhandu, şi Consiliul Local Timişoara au aprobat punerea în aplicare a hotărârii.
Interesant este, susţine Stoia, că, ulterior, proprietarii de magazine din acest imobil nu au cedat şi au declarat recurs. Ei au şi reuşit ceea ce nu au putut face juriştii Primăriei Timişoara în primă fază, şi anume să demonstreze că femeia care devenise proprietara imobilului nu era, de fapt, moştenitoarea de drept. Astfel, în 2007, instanţa a dat dreptate proprietarilor acestor magazine şi a decis ca imobilul să nu mai fie retrocedat. Problema este că acum Primăria Timişoara a ajuns să ceară în instanţă anularea unei decizii date de primarul Timişoarei.
„Instanţa a dat o sentinţă pe baza unui act fals. Procesul continuă până în zilele noastre şi primăria face eforturi de a-şi anula propria decizie dată în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive”, mai spune Stoia.
El susţine că în această situaţie nu s-a putut ajunge decât cu complicitatea unor notari, care au fabricat un act de moştenitor.
Viceprimarul Timişoarei speră acum ca instanţa să dea o decizie definitivă favorabilă municipalităţii timişorene. Mai mult, Stoia doreşte înfiinţarea unei comisii care să cerceteze toate retrocedările făcute până în prezent, deoarece este convins că unele dintre acestea au fost făcute la limita legii, sau chiar în ilegalitate.
„Nu ştiu câte clădiri au fost pierdute în acest fel, dar suficient de multe cât să merite să constituim acea comisie care să le ia la mână şi să le verifice pe toate”, a concluzionat Stoia.
Citiți principiile noastre de moderare aici!