La Timișoara ar trebui să se construiască primul centru oncologic de terapie personalizată din estul Europei, aproape de Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Victor Babeș”, pe un teren de 6.062 mp. Studiul de fezabilitate a fost aprobat în consiliul local încă din februarie 2020, iar clădirea ar trebui să aibă parter și un etaj.
Potrivit documentației, „obiectivul este creșterea calității actului medical în diagnosticare și tratare a cazurilor oncologice prin realizarea unui centru oncologic de terapie personalizată”.
„Terapia cu radiații este vitală pentru vindecarea cancerului sau ameliorarea unor simptome în tratamentul metastazelor osoase, cerebrale. De aceea este foarte importantă achiziționarea de aparaturi noi, moderne, care să reprezinte o soluție pentru bolnavii de cancer”, se arată în hotărârea adoptată de aleșii locali anul trecut.
Valoarea investiției este estimată la peste 93 de milioane de lei cu tot cu TVA, iar clădirea, cu parter și etaj, ar trebui ridicată în 18 luni. Durata contractului ar fi de 30 de luni. Doar pentru proiectul tehnic, care ar trebui să fie gata în opt luni, se puneau la bătaie 1,01 milioane de lei cu tot cu TVA, echivalentul a puțin peste 207.000 euro.
Numai că procedura pornită în 26 octombrie 2002, pentru servicii de proiectare și asistență tehnică din partea proiectantului aferente obiectivului de investiții PT – Realizare Centrul Oncologic de terapie personalizata «Dr. Victor Babeș»” a fost anulată în 26 februarie 2021.
Din patru oferte depuse, niciuna nu a fost considerată admisibilă: Asocierea A & D Blueprint Concept – Sfera Con, PGA Markers, Asocierea Atlas Consulting & Proiect – NTI Instal – NVP Project Ambient Instal și Asocierea Popaecu & Co – Pacic-Proiectare și Antreprina Construcții Industriale și Civile SRL – Studio SQM.
Motivul este art. 212, alin (1) litera a din Legea 98/2016, care spune că „autoritatea contractantă are obligația de a anula procedura de atribuire a contractului de achiziție publică/acordului-cadru în următoarele cazuri dacă nu a fost depusă nicio ofertă/solicitare de participare sau dacă nu a fost depusă nicio ofertă admisibilă”.
Centrul din Timișoara ar fi trebuit să fie o premieră pentru România, asemănător cu altele din marile orașe ale Europei. Rămâne de văzut dacă primăria va relua procedura pentru centrul oncologic de aproape 20 de milioane de euro.
Trimite articolul
XAsta e rezultatul când nu ai profesioniști … RUSINE ! Parca e blestemata Timișoara in ultimul timp, nimic nu se mai concretizează ! Ne rămâne doar sa ne uitam către Cluj, către Oradea, către Brașov … admirativ !
-
Din pacate Timisoara a deveni(sub conducerea primarilor borha, oancea, ciuhandu, robu) un biet tirg de provincie, iar sub conducerea acestui fritz avem toate sansele sa ne intoarcen in evul mediu.
P.S. Atunci cind credeam ca s-au terminat anularile de tot felul vad ca primatul nostru se straduieste in continuare sa aplice “revolutia” din sloganul electoral, adica radem tot.
Daca terenul are 6000 mp in timisoara ai voie sa construiesti pe maxim 40%, deci parterul poate avea maxim 2400 mp. Etajul tot asa, deci MAXIM 4800 mp putea avea cladirea. 200.000 euro / 4800 mp = aprox 40 euro/mp
In privat am platit pentru un proiect 12 euro/mp. Preturile merg de la 10-15 euro. Hai sa zicem 20 euro/mp ca e mai complex, desi principiul en-grosului spune ca cu cat produsul e mai mare pretul e mai mic. Dar hai sa zicem 20. De ce la stat costa DUBLU???? Asta e sifonarea de bani a statului! Nu sunt bani de pensii, salarii, ajutoare de covid? Pai cautati miliardele sifonate cu preturi duble, triple si chiar mai nesimtite prin contracte cu statul si o sa fie bani!
Aaaaa….. dar stai! Ca atunci ce mai mananca firmele de partid?!
-
Ti- ai facut spital cu 15 euro/ mp? Tare.
-
E vorba de proiect. Nu de constructie. Citeste articolul inainte sa pui intrebari aiurea.
-
Atentie, 40 euro/mp cu tot cu dotari medicale, fluxuri, gaze medicale, instalatii etc. Trebuie sa fi cel putin “optimist” sa crezi ca poti face cu mai putin ceva de calitate. Acolo sunt adevaratii sifonari, cei care vin cu preturi mici. Ia cauta in vest cat e mp. Dar csf, pe internet e liber la opinii, si nu cele informate.
-
@n-am Prostane daca iti faci spital sau penthouse preturile sunt tot aceleasi indiferent ca vrei sa iti faci “spita” sau etc. Dar nivelul tau de inteligenta este la stadiul de menopauza.
-
Ma gandesc ca ai multi frati si surori, conform zicalei.
Inteligenta n-are treaba cu menopauza, dar vezi primul punct, nu ma surprinde ca tastezi sa te afli- n treaba.
-
-
-
Cumpar 10.000 mp cu 20 de euro !!!! Eu construiesc blocuri in Timisoara din 2010 iar sub 150 Euro/mp nu am cumparat nici in 2010… la ora asta construiesc pe porumbescu bloc cu pretul de achizitie 350 Euro/mp!!!!!!!!!!!!!!
Donimic loveste din nou. Nu se lasa pana nu ne intoarce cu 2000 de ani in urma. Rade Boc si Bolojan de nu se mai satura.
Asa se intampla cand nu ajunge Barna cu “organizatiile” la licitatie??? Intrebare de 1000 de puncte…cine le plateste pierderea de timp si blocarea baniilor celor care au dorit sa participe??? Plateste Spitz cu Barna ???