După mai bine de un an de când a fost adoptată, HCL 275/ 28.07.2009 privind vânzarea terenurilor aferente imobilelor construcţii dobândite în temeiul Legii 112 din 1995 ar putea fi, în sfârşit, pusă în aplicare. Hotărârea a fost blocată în instanţă după ce Instituţia Prefectului Timiş a atacat anumite prevederi din aceasta care, susţinea prefectulMircea Băcală, nu ar fi fost legale.
În primă instanţă, Tribunalul Timiş a admis, parţial, acţiunea prefectului de Timiş, însă, la recurs, magistraţii Curţii de Apel Timişoara au întors această decizie şi au dat dreptate primăriei. În aceste condiţii, se pare că hotărârea ar putea fi aplicată, însă, între timp, consilierii municipali ai PSD au iniţiat un nou proiect de hotărâre şi cer ca din vechea hotărâre să se scoată o prevedere prin care prefectul judeţului Timiş trebuie să semneze fiecare act de punere în posesie.
„Trebuie să vedem exact ce a decis instanţa. Dacă prefectul semnează în continuare intabularea, vom continua să susţinem acest nou proiect de hotărâre pe care l-am iniţiat”, a afirmat consilierul local PSD Radu Ţoancă.
Mai mult, şi prefectul judeţului Timiş aşteaptă să vadă motivarea instanţei şi susţine că ar putea sesiza Procurorul General al României în legătură cu acest caz.
„E foarte interesantă decizia asta, ţinând cont că la prima instanţă am câştigat. Acum aşteptăm minuta şi vom vedea ce vom face în continuare (…) Am putea sesiza Procurorul General al României pentru a face recurs în interesul legii. Dacă se decide că hotărârea respectă legea, atunci ea va fi pusă în aplicare”, a afirmat şi Mircea Băcală.
B. A. M.
Citiți principiile noastre de moderare aici!