Sunt vizate terenuri care aparțin Primăriei Timișoara, dar care în ultimele decenii au fost ocupate și folosite de persoane juridice fără a avea contract de concesiune sau de ocupare a domeniului public.
Pe multe dintre aceste terenuri au apărut restaurante, săli de petrecere, terase etc. Inspectorii municipalității vor verifica existența autorizației de construire și documentele legale în baza cărora funcționează.
Deși sunt deja dosare pe rol la Ștrandul Termal sau la Clubul Heaven, există încă multe situații nesesizate până acum.
„În ultimele luni am făcut o analiză preliminară, plecând de la rapoartele Curții de Conturi și am constatat că situația e extrem de gravă. În zona centrală a orașului, pe faleza Begăi și în jurul stadionului, peste 11 hectare, adică suprafața a 15 stadioane de fotbal, sunt proprietatea primăriei pe care funcționează diverse activități private. Foarte multe funcționează fără a avea niciun document și fără să plătească niciun leu bugetului local. Prin asta s-au pierdut zeci de milioane de lei în ultimii ani.
Eu nu o să întorc capul să mă uit în altă parte, cum au făcut-o alții. Știu că această acțiune îmi va pune o grămadă de mafioți în cap. Știu că deranjez un cuib de viespi, care până acum a avut protecție. Mă aștept la procese, la denigrări și campanii de manipulare prin ricoșeu. Vom aduce milioane de lei în bugetul local și vom valorifica malul Begăi în beneficiul tuturor timișorenilor”, a spus primarul Dominic Fritz.
Potrivit reprezentanților Primăriei Timișoara, la verificarea preliminară s-au descoperit terase care fie nu au plătit taxa de ocupare a domeniului public din anul 2013, fie au plătit o singură lună pe an (luna august), precum și localuri care funcționează fără acord de funcționare, autorizație ISU și au fost ridicate fără autorizație de construire.
De asemenea, angajații municipalității au găsit pe malul Begăi terase fără autorizație de construire, dar care au primit acord de funcționare, restaurante și săli de nuntă construite pe terenul primăriei, fără autorizație de construire, dar și baze sportive și localuri care ocupă terenul primăriei fără a avea vreun contract de concesiune.
Verificarea va fi realizată de o comisie mixtă, cu funcționari din toate departamentele relevante ale primăriei: juridic, patrimoniu, comerț, urbanism-disciplina în construcții, poliția locală și direcția economică.
Trimite articolul
XSaracii, au uitat sa-si schimbe si culoarea politica sau au uitat contul de cotizatie.
-
Odată cu schimbarea culorii politice s-a desființat „contul de cotizație”, trolache, tocmai asta e problema voastră.
ah, eu credeam ca au gasit starea infecta a trotuarelor, jegul din bega, pomii care nu sunt toaletati si atarna, etc. dar ei s-au dus la ciupit, ca niste redusi ce sunt.
-
tu ai birt ilegal acolo? inteleg frustrarile si sunt deacord cu ele, dar de ce sa nu intre cateva zeci de mii de euro sau poate chiar sute lunar in trezoreria primariei….adica hai sa ne ridicam toti cate o bodega sau ne facem casa pe malul begai ca asa vrem noi sa nu platim nimic
Sa se intre în normalitate. De asemenea sa se continue tăierea totala a buruienilor de ei.malurile Begăi, pe sectorul Cârțan -uzina de apa.
Solutia cea mai buna nu este desfiintarea, ci aducerea in legalitate, pentru a produce bani.
-
De acord..dar doar dupa ce acopera prejudiciul
Vrea si Fritz asta sa faca bani pentru primarie, in loc sa se imprumute din China sau Rusia cum fac primarii buni, cum a fost doamna Firea, domn Mazare la Constanta sau cum este Dna Olguta la Craiova, care se lupta pentru orasul lor sa fie cat mai bine cu saracii investitori , dar nu se gandeste ca trebui sa manance ceva si investitorii romani asa cum a reusit sa faca PSD-ul atatia ani in tara si a fost bine pentru poporu roman, chiar si fostul primar Robu a avut grija, nu ca pluseristu asta european pus de Bill Gates si Soros.
-
Imi place ironia comentariului !
interesant cum un mafiot vorbește despre alți mafioți că-i vor sari in cap. sunt sigur ca vor putea ajunge la o înțelegere amiabilă