Prin cererea de chemare în judecată, Primăria Timişoara a cerut instanţei să-l oblige pe proprietar, Ionel Stancu, să aducă la starea iniţială imobilul de pe Bulevardul Mihai Viteazu nr. 3, să ia măsuri de punere în siguranţă şi conservare a clădirii monument istoric, iar în caz de neexecutare să autorizeze municipalitatea la executarea lucrărilor pe cheltuiala pârâtului sau acesta să fie amendat până la aducerea imobilului la starea iniţială.
Autorităţile locale au obţinut câştig de cauză la Judecătoria Timişoara, dar au pierdut acum la Tribunalul Timiş. Apelul formulat de Stancu a fost admis şi a fost schimbată sentinţa, fiind respinsă acţiunea primăriei.
„Am pierdut procesul în recurs. În prima fază am câştigat noi şi acum am pierdut, la Tribunalul Timiş. Nu s-a publicat încă motivarea. Cred că mai avem o cale de atac, noi vom face uz de toate căile de atac pe care le avem. În primă instanţă am câştigat noi”, a declarat primarul Nicolae Robu.
Ceea ce s-a întâmplat cu Vila Muhle a mișcat opinia publică timişoreană. Cetăţenii au iniţiat proteste pentru a cere salvarea casei de pe Bulevardul Mihai Viteazu care a aparţinut florarului Wilhelm Muhle.
Acoperişul Vilei Muhle a fost decopertat în primăvara anului 2012, în baza unei autorizaţii mai vechi eliberate de primărie pentru lucrări de restaurare, reparaţii generale, consolidare, extindere, refuncţionalizare şi recompartimentare, iar imobilul… a fost lăsat să se distrugă.
Reprezentanţii municipalităţii au dispus sistarea lucrărilor după ce a constatat că modul în care se execută lucrările de restaurare nu respectă procedurile impuse de o intervenţie la o clădire de patrimoniu.
Asociaţia Culturală Salvaţi Patrimoniul Timişoarei a cerut pe cale oficială Ministerului Culturii să demareze procedura exproprierii în acest caz, pentru protejarea monumentului istoric.
UPDATE. Reprezentanţii primăriei sunt hotărâţi să atace decizia Tribunalului Timiş de îndată ce vor primi motivarea, sperând să obţină câştig de cauză şi să stabilească astfel un precedent în ceea ce priveşte intervenţiile asupra monumentelor istorice.
„Vom ataca prin recurs această decizie. Am demonstrat cu argumente clare în decursul acestui proces necesitatea, importanţa și urgența acestui demers, astfel că am obținut atât ordonanța președințiala pentru punerea în siguranță, cât și o decizie favorabilă în prima instanță. Pentru noi, acest proces înseamnă mai mult decât salvarea Casei Muhle și readucerea monumentului la starea inițială, încercam obținerea unor decizii care ulterior să servească drept precedent pentru orice încercare de distrugere voită a patrimoniului Timișoarei. Tipul acesta de abordare, în premieră pentru România, aceea de obligare a readucerii la starea inițială a unui monument, dar și de cerere de încuviințare a intervenției municipalității pe cheltuiala celui ce a realizat distrugerea, poate salva un număr important de monumente în România”, afirmă viceprimarul Dan Diaconu.
Articole pe aceeași temă:
Alesii au votat: nu vor sa cumpere Casa Muhle. Primaria propune CJT-ului exproprierea
Proprietarii Casei Muhle, obligati de instanta sa ia masuri pentru conservarea imobilului
Proprietarii Casei Muhle, obligati sa readuca imobilul la starea initiala
Citiți principiile noastre de moderare aici!