Vă reamintim că întreg campusul în care își desfășoară activitatea Colegiul Bănățean, unul dintre cele mai vechi licee din Timișoara, a fost câștigat în instanță de proprietarul de drept al imobilelor, Ordinul Călugărițelor de Notre Dame, iar, din 2012, Primăria Timișoara plătește o chirie care, inițial, era de 21.000 de euro pe lună, iar acum de 15.000 de euro pe lună pentru dreptul de a folosi imobilele respective.
Negocieri între municipalitatea timișoreană și Ordinul Călugărițelor de Notre Dame au mai avut loc de-a lungul timpului, însă fără vreun rezultat concret. Acum, însă, la început de an școlar, primarul Nicolae Robu susține că Primăria Timișoara ar fi ajuns, în sfârșit, la un acord.
„Nu putem vorbi despre preț, până când nu se încheie procesul-verbal de vânzare-cumpărare. Până luni, 5 septembrie, nu va fi finalizat procesul, dar până luni, în 12 septembrie, încă sunt șanse. Nu pot să spun că 100% vom avea tranzacția realizată, dar pot spune că sunt șanse ca, în 12 septembrie, la deschiderea anului școlar, să le pot comunica elevilor că liceul, de fapt întreg campusul, a fost achiziționat”, a declarat primarul Nicolae Robu.
Contractul de închiriere între Ordinul Călugărițelor de Notre Dame și Primăria Timișoara expiră la 1 noiembrie 2016.
În bugetul primăriei pe anul acesta au fost puși deoparte 4,8 milioane de lei pentru cumpărarea clădirii în care funcționează Colegiul Național Bănățean și a clădirii spălătoriei.
Articole pe aceeași temă:
Negocierile pentru cumpararea cladirilor Colegiului National Banatean de catre primarie – spre final
Se reiau discutiile pentru cumpararea cladirii Colegiului National Banatean
Citiți principiile noastre de moderare aici!