Marți, reuniți într-o ședință extraordinară, consilierii locali au votat proiectul de hotărâre pentru aprobarea „Studiului de Oportunitate, Caietului de sarcini, Contractului de achiziție publică de servicii privind delegarea gestiunii serviciului de salubrizare pentru activitatea de deratizare, dezinsecție și dezinfecție pe domeniul public al Municipiului Timișoara”. Acesta a trecut cu 19 voturi pentru.
Consilierul local Roxana Iliescu (PRO România) a întrebat-o pe Camelia Bobei, șeful Serviciului Protecția Mediului, Managementul Deșeurilor și Salubrizare din cadrul Primăriei Timișoara (PMT), de ce această documentație este votată abia acum, deși ultimul contract încheiat pentru serviciile de deratizare, dezinsecție și dezinfecție (DDD) a expirat încă din luna mai.
„Am solicitat să fie prezentă la această ședință doamna Camelia Bobei, căreia doresc să îi adresez câteva întrebări. Conform documentelor atașate proiectului de hotărâre de astăzi, aflăm faptul că contractul privind delegarea serviciilor de salubrizare pentru activitățile DDD a expirat în 10 mai 2023, dar abia astăzi avem pe masă documentația aferentă organizării unei noi licitații. Pe mine mă interesează să știu de ce această documentație nu a fost pregătită mai devreme, tocmai pentru a nu risca să nu beneficiem de aceste servicii tocmai în cea mai importantă perioadă a anului și, în contextul acesta, cât aproximați că vor dura formalitățile până la semnarea noului contract?”, a întrebat Roxana Iliescu.
Camelia Bobei, de la Serviciul Salubrizare i-a explicat că întârzierile s-au produs din cauza unor schimbări legislative neprevăzute.
„Odată cu schimbările legislative, respectiv OUG 133 din 30 septembrie 2022, s-au modificat niște prevederi prin care pe partea de activități de salubrizare nu se mai pot încheia acorduri-cadru. Noi, inițial, am pregătit toată documentația pe acord-cadru (n.r. – după același model după care fusese semnat contractul anterior), pe care am propus-o să intre în plen pe data de 5 aprilie, dar pe care am retras-o ulterior tocmai din această cauză. Noi nu putem face pe salubrizare decât fie contract de concesiune, fie contract de achiziție publică de servicii. Am avut mai multe discuții din punct de vedere juridic pentru a vedea cum este mai bine să facem. De aceea a durat atât de mult”, a precizat Camelia Bobei.
Consilierul local Roxana Iliescu a insistat și a întrebat încă o dată cât va dura, estimativ, până la semnarea unui nou contract prin care municipalitatea să beneficieze de serviciile de DDD.
„În contextul acesta, cât va dura până la semnarea noului contract? Tind să cred că ați dat o dispoziție din partea primăriei societății cu care ați avut contractul în care vă prevalați de art. 33, alineatul 3, din lege, care menționează că operatorii serviciilor de utilități publice au obligația, la solicitarea autorității administrației publice, de a asigura continuitatea serviciilor, dar nu mai mult de 90 de zile. Asta înseamnă că, teoretic, relația dintre primărie și societatea care a asigurat aceste servicii ar mai putea continua undeva la două luni. Considerați că este timp suficient pentru a încheia un nou contract?”, a întrebat Roxana Iliescu.
Camelia Bobei a specificat că deși aceste două luni nu sunt suficiente pentru a încheia un nou contract, după ce toată documentația va fi publicată în SEAP, se va încerca o negociere directă cu operatorul, pentru a asigura măcar continuitatea serviciului de dezinsecție, care este cea mai importantă.
„Legea ne permite să facem pe baza unor comenzi aceste campanii de dezinsecție până la finalizarea licitației, deci nu vom rămâne neacoperiți și, bineînțeles, vom avea parte de aceste servicii”, a intervenit în discuție și primarul Dominic Fritz.
Cum proiectul de hotărâre de astăzi a trecut de Consiliul Local Timișoara, licitația ar urma să fie publicată în curând în SEAP – Sistemul Electronic de Achiziții Publice.
Vă reamintim, pe vremea fostului primar Nicolae Robu, în primăvara anului 2019, municipalitatea reușea să încheie un acord cadru pentru serviciile de dezinsecție, dezinfecție și deratizare (DDD), după cinci ani și jumătate în care în Timișoara aceste acțiuni nu au fost făcute ca la carte.
Astfel, firma Coral Impex SRL din Ploiești a primit 18,4 milioane de lei, cu TVA, pe patru ani, pentru a asigura serviciile de DDD. Când s-a apucat de aceste lucrări, directorul Coral Impex spunea că sunt probleme cu șobolanii în toate cartierele orașului, în special în zonele cu garaje, lângă ghenele de gunoi și în zonele cu blocuri înghesuite. În plus, existau adevărate focare de larve de țânțari.
Ulterior, municipalitatea a încheiat patru contracte subsecvente, câte unul în fiecare an. Ultimul contract subsecvent, semnat în 10 mai 2022, a expirat anul acesta. În ședința din 9 mai 2023, consilierii locali ar fi trebuit să dezbată un proiect de hotărâre pentru delegarea serviciului de salubrizare – pentru activitățile de deratizare, dezinsecție și dezinfecție – prin contract de achiziție publică, însă acesta a fost retras de pe ordinea de zi.
Cât de des se vor face activitățile de DDD
Potrivit caietului de sarcini, dezinsecția terestră (în exterior) se va facem minim o dată pe lună sau ori de câte ori este nevoie pentru stingerea unui focar. Dezinsecția în spațiile din interior se va face de cel puțin două ori pe an sau ori de câte ori este nevoie pentru stingerea unui focar la sediul primăriei și la punctele de lucru ori în alte imobile dobândite de municipalitate.
În ceea ce privește dezinsecția aeriană, aceasta se va face de minim două ori pe an, numai în condiții meteo favorabile, pe o suprafață de 13.372,61 ha, în cinci zile.
Dezinfecția, care implică operațiuni de prevenire și combatere a bolilor infecțioase și parazitare la om și animale prin distrugerea germenilor patogeni, se va face și ea de cel puțin două ori pe an sau de oricâte ori este necesar pentru stingerea unui focar.
Deratizare se va face de minim trei ori pe an, pe o suprafață de 9.591,72 mii mp, în maxim zece zile de la comanda autorității contractante.
Populația va fi anunțată cu cel puțin șapte zile înainte demarării oricărei campanii de dezinfecție, dezinsecție sau deratizare. Firma care se va ocupa de aceste servicii va menționa clar perioada efectuării tratamentelor, substanțele utilizate și gradul de toxicitate a acestora, precum și măsurile de protecție ce trebuie luate (în special pentru siguranța copiilor, bătrânilor, persoanelor bolnave, animalelor de companie, albinelor etc.).
Trimite articolul
X30 sept 2022? adica din 30 sept 2022 n-a fost timp sa ia la cunostinta modificarile legislative si sa se faca cum trebuie o documentatie pana in aprilie 2023? 🤣😂🤣😂🤣
ps: expira si contractul cu coldermu in 30 iunie, nu? cred ca in jur de … 3AM! apa calda? pai ce, noi suntem tara cu apa calda? 🤣😂🤣😂
#revolutiabunei guvernari 🤣😂🤣😂🤣
(#🤪)^4
-
“Vă reamintim, pe vremea fostului primar Nicolae Robu, în primăvara anului 2019, municipalitatea reușea să încheie un acord cadru pentru serviciile de dezinsecție, dezinfecție și deratizare (DDD), după cinci ani și jumătate în care în Timișoara aceste acțiuni nu au fost făcute ca la carte.”. Hai ca esti in toltalitate anti (intelegerea unui text). Nu iti spun eu cum se numeste neintelegerea unui text, cauta pe Goagal.
-
Esti un userist simpatic! de fapt, cred ca mai toti useristii sunt simpatici!🤪
-
rog pe aceasta cale administratia usr sa faca mai intai cateva studi de fezabilitate pe tema asta
-
Si eu pe calea asta sa inveti sa “scri”. Bafta!
Suntem inca in luna mai…deci contract activ. Au facut vreo dezinsectie anu asta??? Ce au facut mai exact in astea 5 luni? Asta chiar nu intreaba nimeni???
30 sept 2022? adica din 30 sept 2022 n-a fost timp sa ia la cunostinta modificarile legislative si sa se faca cum trebuie o documentatie pana in aprilie 2023? 😂
ps: expira si contractul cu coldermu in 30 iunie, nu? cred ca in jur de … 3AM! apa calda? pai ce, noi suntem “țara cu apa calda”?
#revolutiabunei guvernari 🤣😂🤣
(#🤪)^4
Ce functionari tampiti! In aprilie 2023 ei inca nu au aflat de OUG din septembrie 2022??
Cati bani incaseaza de pe spatele nostru parasuta asta?
Si cine o tine in … brula?