Pe site-ul Primăriei Timişoara fusese publicat, pe data de 4 ianuarie 2011, un comunicat al Direcţiei de Asistenţă Socială Comunitară prin care se anunţa că perioada de depunere a cererilor şi declaraţiilor pe proprie răspundere, la cele 16 puncte operative ale Colterm, pentru obţinerea ajutorului guvernamental de încălzire a locuinţei, este intervalul 10-21 ianuarie 2011.
„E un abuz, nu există niciun temei legal pentru această limitare”, declară Petru Olariu, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Locatari Timişoara. Olariu, care este totodată şi manager al Biroului de Consiliere pentru Cetăţeni Timişoara, îşi şi explică poziția.
Potrivit OUG 5 din 2003 privind acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinţei, precum şi a unor facilităţi populaţiei pentru plata energiei termice, în situaţia în care consumatorii individuali îndeplinesc condiţiile prevăzute pentru acordarea ajutorului de încălzire pe parcursul sezonului rece, „stabilirea dreptului la ajutorul pentru încălzirea locuinţei se face începând cu luna depunerii cererii”, fără să existe o limitare a perioadei în care se pot depune cererile şi declaraţiile pe proprie răspundere, însoţite de actele doveditoare, arată preşedintele FALT.
Ca urmare, consideră Petru Olariu, Direcţia de Asistenţă Socială Comunitară a Primăriei Municipiului Timişoara comite un abuz prin limitarea perioadei de depunere a actelor, deoarece îngrădeşte drepturile consumatorilor individuali care îndeplinesc condiţiile prevăzute pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinţei pe parcursul sezonului rece, fără să existe un temei legal pentru aceasta.
Marius Horescu
Citiți principiile noastre de moderare aici!