Cel mai probabil, noile autobuze vor fi plătite în leasing, susține edilul Timișoarei, cu toate că există și varianta unui credit.
„I-am cerut directorului Goia să inițieze demersuri pentru a cumpăra încă 20 de autobuze, normale, nu articulate, ci de dimensiuni standard, ca să îmbunătățim parcul cu mijloace auto și să punem la punct mai bine transportul în comun în oraș. Cu bani de la bugetul local le vom lua, probabil pe leasing, vom analiza care e formula cea mai bună. Dacă mergem pe leasing, categoric nu va fi cazul să luăm credit bancar pentru asta, dar oricum noi stăm foarte bine la rata de îndatorare, suntem la sub 10 la sută și putem să luăm chiar bani mulți împrumut”, a declarat Nicolae Robu.
Primarul crede că mare parte din vină pentru faptul că parcul auto al RATT este unul învechit o are vechea administrație a Timișoarei.
„Este obligatoriu ca RATT să asigure servicii de transport în comun de alt nivel de calitate față de ce oferă acum. Este și o vină istorică, pentru că, din păcate, în Timișoara, administrațiile care au fost de-a lungul timpului s-au mulțumit cu pomenile primite din Germania sau din Belgia sau de pe unde s-au mai primit, bune și ele, nimic de zis, dar eu cred că ar fi trebuit să facă eforturi mai mari pentru ca parcul de mijloace de transport în comun să fie unul de actualitate, unul cu alt nivel de confort. Iată, eu de când sunt primar am plătit aproape toate autobuzele și troleibuzele care au fost contractate de administrația precedentă și am făcut dovada că se poate, avem forță suficientă, pentru că eu le-am plătit aproape pe toate, administrația pe care o conduc, evident. În plus, am reabilitat 14 tramvaie și am făcut din ele tramvaie ca și noi, chiar peste standardele celor mai multe modele de tramvaie noi, am cumpărat 20 de minibuze Mercedes, șapte au fost livrate și acum lansez un nou proiect de achiziții de mijloace de transport în comun, autobuze supermoderne, confortabile. De ce acum se poate și zeci de ani nu s-a putut?”, a explicat edilul-șef.
Robu vrea și noi trasee pentru transportul în comun
Specialiștii RATT trebuie să facă și un studiu, pentru a stabili noi trasee de transport în comun. Se discută însă de multă vreme despre acest studiu, dar mai-marii Regiei Autonome de Transport Timișoara nu au prezentat nimic până în prezent.
„Eu am cerut să se facă un studiu pentru a stabili și noi trasee de transport în comun. Nu înseamnă că traseele pe care le avem la ora actuală reprezintă optimul în ceea ce privește transportul în comun. Le vom pune în uz echilibrat, în tot orașul. Toți cetățenii merită un alt tratament, avem pretenții că suntem o țară civilizată, că suntem un oraș supercivilizat și trebuie s-o și dovedim. Totul ține de competența, de capacitate de reacție pe care o are echipa managerială. Mie îmi place reacția rapidă la orice. Or, la RATT, din păcate, reacțiile sunt lente la orice, cum sunt și la majoritatea angajaților din primărie, cum sunt și la alte structuri care sunt în conexiune cu primăria”, a conchis primarul Timișoarei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!